UPDATE: Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a precizat sâmbătă seară că gardurile din faţa Guvernului au fost mutate pentru că era nevoie de o redimensionare a spaţiului, întrucât în Piaţa Victoriei sunt, potrivit unor estimări, 24.000 de persoane.
"Nu s-a dorit apariţia unor incidente şi am creat spaţiul necesar", a explicat Georgian Enache. Gardurile nu vor putea fi mutate mai mult, pentru că au ajuns deja la trotuarul din faţa Guvernului. Oficial, la 22.15 autorizația pentru protest a expirat.
UPDATE: Protestatarii au întins în fața jandarmilor masați la intrarea în Guvern un steag al României lung de peste 50 de metri
LIVE Piața Victoriei
Pianistul german de origine italiană Davide Martello, cunoscut pentru reprezentaţiile susţinute în mai multe zone de conflict din lume sau unde au avut loc tragedii, printre care Istanbul, Battaclan, Euromaidan sau Afganistan, a ajuns sâmbătă seară cu pianul său în Piaţa Victoriei din Capitală, la protestul din faţa Guvernului.
Piața Victoriei începe ușor, ușor să se umple. Este așteptată și o coloană de aproximativ 1.500 de persoane #Rezist care au plecat în marș de la Ministerul Afacerilor Interne pe Calea Victoriei apoi s-a oprit la sediul DIICOT și acum se îndreaptă spre sediul Guvernului.
Până în prezent în Piața Victoriei s-au adunat aproximativ 3.000 de persoane.
În centrul pieței a fost alcătuit un altar pentru victimele criminalului de la Caracal cât și pentru cei care au avut de suferit în urma Colectiv și a evenimentelor din 10 august 2018
Protestatarii cer reducerea numărului de parlamentari
Străzile care converg spre Piața Victoriei au fost închise
Printre protestatari și-a făcut apariția și Stelian Ion de la USR. Ce-i drept nu s-a dus în mijlocul mulțimii ci a stat așa, mai retras, în fața Muzeului Antipa.
Imagini în exclusivitate realizate de reporterii DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu