Iniţiativa legislativă modifică mai multe legi şi anume Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei.
Astfel, proiectul stipulează că se abrogă art. 272 alin. 1 lit.) b şi c din Legea 31/1990 care prevede că "se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect".
[citeste si]
De asemenea, este abrogată aceeaşi pedeapsă pentru cei din conducerea societăţilor care "se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o administrează, suma împrumutată fiind superioară unei limite prevăzute în lege, sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii".
Proiectul mai prevede şi posibilitatea distribuirii dividendelor trimestrial, nu numai anual.
Astfel, potrivit modificărilor propuse, "dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, opţional, trimestrial, pe baza balanţei contabile şi anual, după regularizarea efectuată prin situaţiile financiare anuale, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se pot plăti în mod opţional trimestrial, în termenii stabiliţi de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabiliţi prin legi speciale, regularizarea diferenţelor rezultate din distribuirea dividendelor în timpul anului fiscal, urmând să se facă prin situaţiile financiare anuale", relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general