Data actualizării:
Data publicării:

Propunere care dă forțe absolute CCR asupra deciziilor instanțelor, inițiată din UDMR

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) trage un semnal de alarmă cu privire la un proiect de lege, care, în cazul în care ar fi adoptat de Senat, ca for decizional, ar subordona întreaga justiție din România unei singure instituții: Curtea Constituțională a României. Proiectul de lege a fost deja adoptat, în mod tacit, de către Camera Deputaților.

"Propunerea legislativă nr. 506/2015, pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992, privind organizarea şi funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, inițiată de doi deputați UDMR, Márton Árpád-Francisc și Seres Dénes, prevede la alin. 8 al articolului unic ce ar urma să modifice art. 31 din Legea privind funcționarea Curții faptul că “Deciziile instanțelor pronunțate prin nesocotirea deciziilor Curții Constituționale sunt nule de drept”. O asemenea soluţie legislativă privind instituirea nulităţii de drept a “deciziilor instanţelor pronunţate prin nesocotirea deciziilor Curţii Constituţionale” nu poate fi acceptată, în condițiile în care dispozițiile Codului de Procedură Civilă coroborate cu dispozițiile din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, prevăd faptul că hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale", precizează AID. 

[citeste si]    

"Intrarea în vigoare a unor asemenea prevederi, prin care deciziile instanțelor ar deveni nule de drept în cazul în care ar fi pronunțate prin nesocotirea deciziilor Curții Constituționale ar conduce la urmarea firească ca întreaga justiție să devină subordonată deciziilor celor 9 membri ai Curții Constituționale, numiți politic! Independența justiției, fundament al statului de drept, presupune asigurarea unor mecanisme și proceduri adecvate, care să garanteze respectarea principiului separației puterilor în stat și protejarea sistemului judiciar de orice influențe politice, astfel încât activitatea de înfăptuire a justiției să fie subordonată în exclusivitate aplicării legii", mai precizează sursa citată. 

AID cere verificarea parlamentarilor UDMR

"AID consideră ca fiind innacceptabil faptul ca o instituție cum este Curtea Constituțională, ai cărei judecători sunt numiți politic, de către Camera Deputaților, Senat și Președinte, să poată influența într-o manieră covârșitoare deciziile instanțelor, în condițiile în care exemplele recente dovedesc faptul că această instanță nu dovedește de fiecare dată profesionalismul cu care este creditată. (...) AID cere, în mod public, o verificare, efectuată de către instituțiile abilitate, a parlamentarilor care au inițiat proiectul legislativ menționat, în privința unui posibil conflict de interese, al lor sau al unor colegi parlamentari din grupul UDMR, care ar putea profita de pe urma noilor prevederi legale", scrie AID. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel