Data publicării:

Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană la Schengen se află la autorităţile austriece

Autor: Dana Mihai | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea acestuia, au precizat, joi, surse guvernamentale.

Conform acestora, nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect de acord juridic.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă din luna martie a anului viitor, potrivit surselor Agepres.

"După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră. La acest proiect naţional s-a muncit extrem de mult. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi şi în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut uşa Schengen părea complet închisă!", a transmis Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat miercuri că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage de la Viena şi Sofia privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel