În valoare de 19,9 milioane euro, proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi urmăreşte crearea şi extinderea sistemelor de management al traficului.
Între altele, vor fi amplasate sisteme de monitorizare video CCTV, în special în intersecţii, dar şi pe traseele de transport public, inclusiv în mijloacele de transport public.
De asemenea, vor fi montate sisteme de semnalizare şi semaforizare adaptivă şi sincronizată, ce pot asigura prioritizarea mijloacelor de transport în intersecţiile semnalizate şi semaforizate.
Sistemul de management integrat al traficului va fi unul modern, dotat cu un sistem de supraveghere cu acoperire asupra sistemului rutier. Dispecerizarea acestuia se va face prin realizarea unui dispecerat unic. Sunt prevăzute lucrările şi costurile aferente compatibilizării totale a subsistemelor componente ale sistemului de management al traficului şi se va avea în vedere posibilitatea extinderii ulterioare spre alte intersecţii sau subsisteme, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Bacău.
În cadrul proiectului, mijloacele de transport public vor fi dotate cu sisteme de localizare iar pasagerii vor fi informaţi în timp real, în staţiile de transport, despre poziţionarea acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales