Data publicării:
Cresc pensiile? Propunerea PNL. Pensionarii care ar putea scăpa de impozit
Deputaţii PNL au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru modificarea Codului Fiscal.
"În temeiul prevederilor art. 74 din Constituţia României, republicată, vă înaintăm Propunerea Legislativă pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, spre a fi supusă dezbaterii şi aprobării Parlamentului României", se arată în adresa înaintată conducerii Camerei Deputaţilor şi semnată de către mai mulţi deputaţi PNL, printre care Raluca Turcan, Florin Roman şi Bogdan Huţucă.
Conform expunerii de motive, deputaţii cer modificarea art 100 din legea 227/2015, care spune că "Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii prevede în momentul de faţă că venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul de pensie a sumei neimpozabile lunare de 2000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuţii sociale obligatorii".
Ultima modificare a plafonului, în 2017. Se cere creşterea sumei sub care pensiile nu sunt impozitate
"În ultimii cinci ani nu au mai intervenit ajustări asupra acestui plafon care stabileşte venitul impozabil lunar din pensii, deşi inflaţia anuală a variat între 3% şi peste 14%. Mai mult decât atât, majorările succesive ale punctului de pensie operate în perioada 2017-2022, au determinat creşterea veniturilor din pensii peste plafonul de 2000 lei pentru mulţi pensionari, majorări care, în parte, au fost sterilizate de aplicarea impozitului lunar din pensii pentru sumele care depăşeau 2000 lei.
În contextul creşterii accelerate a preţurilor de consum şi al erodării puterii de cumpărare a persoanelor vârstnice cu pensii mici, propunem majorarea de la 2000 lei la 3000 lei a sumei prevăzute la alin 1, art 100, ca formă de compensare parţială a inflaţiei din ultima perioadă", se mai arată în expunerea de motive.
Dacă această măsură ar urma să fie aplicată, atunci impactul bugetar ar urma să fie de 87,49 milioane lei pe lună (aproximativ 1 miliard de lei pe an), însă iniţiatorii spun că acest impact poate fi acoperit din "creşterea veniturilor bugetului de stat, peste prognoze, din TVA, taxe şi alte impozite fiscale".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News