roiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică a fost transmis MJ de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
În esenţă, proiectul prevede instituirea obligativităţii fiecărei autorităţi contractante de a întocmi, respectiv actualiza, formulare de integritate, pentru fiecare procedură de achiziţie publică derulată, după publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice - SEAP, a anunţului sau invitaţiei de participare şi până la finalizarea procedurii de atribuire.
Sistemul informatic "Prevenţie" face analiza informaţiilor colectate în mod automat şi determină emiterea unor avertismente de integritate privind potenţiale conflicte de interese, pe care inspectorii de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate le analizează, prin raportare la toate reglementările specifice aplicabile fiecărei proceduri.
Astfel, în cadrul fiecărei proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică se instituie, în sarcina autorităţilor contractante, obligaţia de a asigura completarea şi actualizarea unui formular de integritate în trei etape procedurale: în 24 de ore de la publicarea în SEAP a anunţului sau a invitaţiei de participare, în 48 de ore de la deschiderea ofertelor în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică şi în 72 de ore de la dispunerea de măsuri privind înlăturarea potenţialului conflict de interese, informează Mediafax.
Sistemul informatic face analiza informaţiilor, în mod automat, determinând, după caz, emiterea unor avertismente de integritate privind potenţiale conflicte de interese. Pentru validarea avertismentelor de integritate emise de sistem, inspectorii de integritate efectuează analiza datelor şi a informaţiilor cuprinse în sistemul "Prevenţie".
Avertismentul de integritate emis de sistem şi validat inspectorii ANI se comunică autorităţii contractante care înştiinţează persoana vizată de potenţialul conflict de interese. Conducătorul autorităţii contractante care primeşte avertismentul de integritate, este obligat să dispună toate măsurile necesare pentru evitarea conflictului de interese, prin dispunerea de măsuri specifice precum eliminarea persoanei potrivit reglementării specifice procedurii respective sau eliminarea ofertantului.
Proiectul de lege prevede că neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, potrivit Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului