![Sursa foto: Facebook STB Sursa foto: Facebook STB](https://media.dcnews.ro/image/202205/w670/programul-stb--modoficat-incepand-de-maine--1-iunie--de-la-ce-ora-se-aplica-noile-schimbari_93232300.jpg)
Primăria Capitalei informează că noul program al liniilor de noapte va asigura o frecvenţă de circulaţie de 30 de minute în prima şi ultima parte a nopţii (între orele 22.30-01.00 şi 04.00-05.00) şi la un interval de 60 de minute în perioada cu cerere redusă de transport, adică între orele 01.00-04.00, notează Agerpres.
Trei linii vor fi modificate astfel încât să acopere zone care nu beneficiau până acum de serviciul de transport de noapte: Bd. Ghencea - Valea Oltului (linia N101), Bd. Lacul Tei - Fundeni (linia N103) şi Bd. Ion Mihalache - Şos. Chitilei (linia N113).
O altă noutate pe care o aduce reorganizarea traseelor de noapte este aceea că atât urcarea, cât şi coborârea pasagerilor se vor face numai pe la prima uşă a vehiculului, iar autobuzele vor opri în staţii numai la cererea călătorilor. Astfel, dacă într-o staţie există călători, autobuzul va efectua oprirea. Pasagerii care doresc să coboare trebuie să apese pe butonul "Stop", aflat pe barele din interiorul autobuzelor.
Tariful pentru o călătorie de 90 de minute
Tariful pentru o călătorie de 90 de minute este la fel ca şi cel de pe liniile de zi, şi anume 3 lei. De asemenea, abonamentele, sumele încărcate în portofelul electronic şi călătoriile încărcate pe cardurile de transport sunt valabile şi pe liniile de noapte.
Programul liniilor de noapte
Liniile N104, N107, N109, N111, N114 şi 783 de noapte vor funcţiona pe aceleaşi trasee ca şi până acum.
Liniile N120, N121, N122, N123, N124, N125, N610, precum şi linia de tramvai 1 de noapte vor fi desfiinţate.
Vor fi înfiinţate liniile de autobuz N1 şi N10, cu următoarele trasee:
Linia N1 (Romprim - Banu Manta): terminal "Romprim", Şos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, staţia de tramvai "Bd. Banu Manta";Linia N10 (Romprim - Banu Manta): terminal "Romprim", Şos. Olteniţei, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. Dr. C-tin. Istrate, Str. Progresului, Str. Răzoare, Şos. Panduri, Bd. Geniului, Bd. Timişoara, Bd. G-ral Vasile Milea, Şos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, Şos. Nicolae Titulescu, staţia de tramvai "Bd. Banu Manta".
Totodată, liniile N101, N102, N103, N105, N106, N108, N110, N112, N113, N115, N116, N117, N118 şi N119 vor fi modificate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video