Prognoză surprinzătoare: medicina privată reprezintă viitorul în România
În 2014, piața serviciilor medicale private a fost de circa 500 de milioane de euro, în România. Studiile statistice arată că 45% dintre români preferă să se trateze la o clinică privată. Cei mai mulți consumatori de servicii medicale private se află în segmentul de vârstă cuprins între 18-40 de ani, provin din orașe mari, au studii superioare și statut social bine definit.
Schimbarea de mentalitate este principala tendință a pieței, arată directorul general al unui important centru privat din Capitală. " În condițiile în care doar 1% din populaţia României deţine o asigurare privată de sănătate, această tendință demonstrează că trecerea către serviciile medicale integrate în sistem privat, corelate cu un sistem de asigurare privat, reprezintă viitorul acestui sector de activitate", a declarat pentru DCNews Ciprian Nicoară, general manager al Grupului Romgermed.
-Care credeti ca sunt cele mai importante schimbari de pe piata serviciilor medicale private care au avut loc anul trecut?
-Din punctul meu de vedere, am asistat la continuarea procesului de maturizare a pietei, fenomen accentuat cu precadere in ultimii 2-3 ani. Se precepe o schimbare de mentalitate care chiar daca nu are loc intr-un ritm accelerat, are suficienta consistenta pentru a produce si a impune schimbari importante pe piata de servicii medicale private. Ma refer la o vadita deschidere catre serviciile medicale de tip privat si la o evidenta crestere a interesului pentru acest tip de servicii din partea populatiei din mediul urban, in special persoane active, adulti si tineri sau familii tinere, cu studii superioare, al caror venituri sunt peste medie si care sunt receptive la noutatile ce apar in cadrul sectorului medical privat.
Citește și: Sondaj național: Ce spun românii despre corupția din sănătate
Ne raportam si la studiile statistice privind aceasta ramura de activitate care, în ultimii ani, arăta că persoanele care preferă centrele medicale private se inscriu intr-un interval de varsta destul de extins, 18-40 de ani, provin din oraşe mari, au studii superioare şi un statut social bine definit. Analizand aceasta situatie, pe baza rapoartelor amintite, putem concluziona ca aproximativ 45% dintre români preferă să se trateze la o clinică privată. Este de mentionat si faptul ca în condițiile în care doar aproximativ 1% din populaţia României deţine o asigurare privată de sănătate, cea mai mare parte dintre beneficiari locuind în Bucureşti, ne subliniaza credinta ca trecerea catre serviciile medicale integrate in sistem privat corelate cu un sistem de asigurare privat, reprezinta viitorul acestui sector de activitate.
Citește și: Romgermed, investiție de 750.000 de euro într-un laborator veterinar
Acest procent care trebuie sa fie in permanenta crestere reprezinta zona de public ce consolideaza piata de servicii private de sanatate. Modul in care pacientul, beneficiar al serviciilor medicale, se raporteaza la operatorii de servicii medicale private de pe piata, depinde si de modul in care acestia vin in intampinare acestui segement de populatie. Este o competitie in crestere care se rafineaza de la an la an si asta este un lucru bun, in principal pentru pacient dar si pentru dezvoltarea sistemului privat.
-La ce evolutie va asteptati pentru viitorul apropiat?
-Anul trecut a fost un an cu variatii destul de mari din punct de vedere economic, asa cum am mai spus, din nefericire situatie accentuata si de conflictul din Ucraina, avand drept rezultat previzibil instabilitatea regionala cu influnte directe asupra mediului de afaceri.
Analizand rezultatele obtinute anul trecut s-a văzut ca dezvoltarea pieţei serviciilor medicale private din România a încetinit, în 2014 comparativ cu anii precedenti, situandu-se undeva in jurul valorii de 500 milioane euro. Pentru noi a fost un an al prudentei, chiar daca ne-am pastrat trendul de crestere al cifrei de afaceri. Pentru acest inceput de an nu se intrezaresc semne majore de schimbare faţă de anul trecut, astfel ca aprecierea privind evolutia economica este mai degrabă de crestere moderata, cel puţin in prima parte a acestui an piaţa va fi puţin dinamică. Cu toate acestea cred că este un moment bun pentru investiţii în brand şi pentru a lansa iniţiative de marketing către populatie, anticipand momentul în care activitatea se relanseaza prin prisma cresterii cererii de servicii medicale in sistem privat, coroborata cu atitudinea optimista privind calitatea serviciilor oferite in raport cu cele regasite in sistemul public, precum si accesul facil al pacientilor la aceste servicii.
-Care credeti ca sunt zonele de diferentiere fata de concurenta prin care va fi atras publicul de care vorbeati mai sus?
-Zonele de diferenţiere fata de concurenta sunt deopotrivă investița continua în dotări, tehnologii de ultima generatie, dar și capacitatea de a comunica cu pacientii plecand de la nevoile acestora, argumente ce conduc intotdeauna catre atragerea de noi beneficiari ai serviciilor oferite in cadrul Romgermed. Pentru jucătorii mari de pe piața serviciilor medicale diferențierile țin tot mai mult de reputația creeata ca urmare a rezultatelor obtinute din practica medicala, notorietatea brandului și de fidelitatea pe care pacientii o dezvoltă față de brand. Investiția în aparatură și în personalul medical specializat este fără îndoiala fundamentală, dar deja pentru operatorii mari, cum este și Romgermed, devine o premisă obligatorie de analiza a potentialului pacient in luarea deciziei de a apela la serviciile medicale.
-Care credeti ca va fi beneficiul pentru pacientii Romgermed, ce oferiti diferit fata de alti prestatori de servicii medicale?
-Romgermed este un brand pe piața romaneasca de specialitate, putem vorbi despre un numar semnificativ de ani de activitate a companiei care au contribuit la consolidarea reputaţiei acesteia; putem afirma ca suntem recompensati prin încrederea in serviciile oferite de noi, stabilitatea demonstrata si recunostinta pacientilor. Asa cum spuneam mai sus, piața se maturizează. Din punct de vedere al influentei externe ce planeaza asupra elmentelor de departajare concurențială, cred că maturizarea beneficiarilor se reflectă în relația lor cu operatorul de servicii medicale, aceasta transformandu-se in timp în fidelitate fata de brand. Personalul de specialitate ce activeaza spre exemplu intr-o clinică intr-o formula eficienta, dar mai ales durabila, transmite pacientului starea de confort, în timp apare ataşamentul, încrederea, reprezentand poate cel mai important capital şi cel mai puternic factor de promovare pe piață.
-Cum a incheiat activitatea Grupul Romgermed anul trecut?
Grupul de firme Romgermed a avut o evoluție foarte bună în ultimii ani, evolutie ce a continuat si pe parcursul anului care a trecut. Am reusit sa mentinem trendul de creştere in privinta cifrei de afaceri si am consolidat componenta de investiţii. Privind retrospectiv, dimensiunea investiţiilor din ulitmii ani este impresionantă și se corelează perfect cu creșterea cifrei de afaceri. Nu de putine ori am fost întrebat cum am reușit să ne dezvoltam în perioada aceasta dificilă din punct de vedere economic! Raspunsul este unul singur, noi, spre deosebire de ceilalti prestatori de servicii medicale in sistem privat, am ales să investim pentru dezvoltarea și consolidarea afacerii in echipamente, in cresterea calității serviciilor, in pregatirea personalului medical. Ritmul de crestere despre care vorbim astazi este urmarea strategiei de investiţii pusa la punct in cele mai mici detalii.
-Ce așteptari aveti privind activitatea grupului pentru acest an?
Anul acesta va putea fi marcat de momentul adoptarii unei noi strategii de lucru, în care accentul se va muta pe atragerea beneficiarilor de servicii medicale printr-o noua modalitate de comunicare și prin capitalizarea valorii brandului Romgermed. Așa cum va spuneam, profilul pacientilor se modifică, a avut loc o schimbare de mentalitate care trebuie intampinata cu o nouă formula de comunicare dintre companie si pacient.
Citește și: CNAS. Contracte numai cu furnizorii de cititoare de card
Obiectivul principal este ca acest pacient sa aiba o imagine clara privind gama de servicii medicale oferite, precum si beneficiile pozitive rezultate ca urmare a accesarii acestor servicii in sistem privat, prin intermediul grupului de firme Romgermed. Pacientii trebuie sa afle ca accesand serviciile noastre sunt primiti de cel mai bine pregatit personal din sistemul privat, sunt tratati cu ajutorul echipamentelor de ultima generatie, preturile practicate sunt accesibile, iar siguranta si calitatea actului medical respecta toate standardele si normele in vigoare privind aceasta ramura de activitate. Mentalitatea pacientului dar si cea a profesionistului din domeniul medicinei se schimbă, acest proces va trebui continuu încurajat, dându-le deopotriva pacienţilor si medicilor sansa sa armonizeze si sa eficientizeze relatia medic-pacient, cu o specificitate aparte in cadrul sistemului de servicii medicale private, plecand de la un principiu fundamental, increderea in actul medical.
-Care sunt zonele în care sunt necesare schimbări din prisma implicării autorităţilor si a modificarii legislaţiei prin care poate fi susţinută piaţa de servicii medicale private?
-Din punctul nostru de vedere exista semne pozitive de imbunatatire a comunicarii si rezolvarii diverselor probleme aparute in relatia cu organismele de stat ce deservesc ramura medicala. Cred că trebuie să existe un proces continuu de comunicare intre sectorul public si cel privat, pentru a putea corecta si de ce nu anticipa, potentialele probleme cu care ne confruntăm, spre exemplu tema simplificarii procedurilor privind contractarea fondurilor puse la dispozitia prestatorilor de servicii medicale prin intermediul Casei Naţionale de Sănătate.
Există o problema reala in ceea ce priveste pacienţii care platesc pentru serviciile medicale oferite de spitalele private şi faptul că aceştia pot beneficia limitat sau chiar deloc de asigurările de sănătate, chiar daca au contribuit lunar prin plata taxelor la Fondul Naţional de Sănătate. Pacienţii, acele persoane active, dar nu numai, care au plătit corect taxele către bugetul de stat, sunt şi utilizatori ai serviciilor medicale oferite de spitalele si clinicile private. Consideram ca ar fi normal să poată beneficia de sumele plătite în calitate de asigurat către stat. Este una dintre situaţiile ce necesita rezolvare, unde dialogul pozitiv dintre public si privat poate accelera adoptarea unei solutii in beneficiul pacientului. Pentru cea mai mare parte din problemele sistemului de sanatate se pot gasi soluții atât timp căt va fi depus efort in vederea rezolvarii lor si va exista deschidere spre dialog. S-au făcut paşi semnificativi în ultimii ani in privinta dezvoltarii pietei private de profil medical, fapt recunoscut si in plan social. Acest aspect ne motiveaza sa ramanem optimişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News