Data publicării:
• Profesorul Nae și dezechilibrul din societate. Ar trebui să fim egali, nu să ne urâm unii pe alții. Echilibrul nu este despre cel mai bun
Profesorul Andrei Nae, care a apărut în fustă, sandale și pălărie, la un curs al Universității din București, a împărțit țara în două, unii mai egali decât alții.
De fapt, a împărțit țara în extreme, în care unii au dat cu noroi în alții. Nu se numește acceptare, indiferent în ce tabără suntem. Dacă o profesoară apărea cu acea ținută la catedră, sigur ar fi existat unele comentarii, probabil nu la același nivel.
Universitatea din București nu e safari, iar CV-ul nu compensează felul în care ne prezentăm în fața societății, în funcție de rolul pe care-l avem în acel moment în societate.
Aș spune că e vorba despre decență și echilibru și e de criticat când nu există indiferent în ce tabără ești. Am citit păreri și păreri, care de care mai înrăite și mai stereotipe, inclusiv din comunitatea LGBTQIA+. Nu poți să-i ataci pe cei care nu sunt din comunitatea ta, respectiv LGBTQIA+, pentru că nu sunt ca tine. Tu ar trebui să fii primul care să nu facă asta. Tu ai pretenția să nu fii criticat și atacat la rândul tău, ai pretenția să fi tratat cu normalitate, așa cum meriți. Atunci, de ce nu sunt și alții, din diferite comunități, tratați cu aceeași egalitate?
Trăim într-o lume în care, din punctul meu de vedere, minoritățile ies în față și apoi vor egalitate. Nu suntem egali când tu preferi să mă acoperi, când eu nu te acopăr pe tine în nicio poză. Îți dau scena să vorbești despre echilibru, armonie, frumusețe, bunătate și decență. Te susțin până-n pânzele albe dacă nu vrei să epatezi prin extreme. A fi la extreme și a te prezenta cel mai bun, mai bun decât ceilalți, a avea părerea cea mai pertinentă, a nu vedea în stânga și-n dreapta, a nu accepta ce-i în jurul nostru nu înseamnă egalitate. Nu accepți nimic din jurul tău când te vezi doar pe tine!
Dl. Nae poate fi cel mai deștept om din lume, dar nu cred că a aterizat de la un info trip în facultate, și inteligența ar fi trebuit să fie orientată și către acest aspect, către adaptarea la rol în societate. Îmi pare rău că, din nou, a nu știu câta oară, vorbim despre discriminare, deopotrivă a minorității, precum și a majorității. Dacă ne-am fi acceptat, n-am fi fost astăzi aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News