Constantin Buchet, profesor la SNSPA și președinte al CNSAS, îi relatează fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, cum a fost influențată politica liberală de social-democrați, în epoca Brătianu, cum s-a implicat Stânga în realizarea Marii Uniri, și care sunt liderii social-democrați care și-au găsit sfârșitul în temnițele comuniste. 

Interviul integral poate fi vizionat pe platforma youtube. 

Ionuț Vulpescu: Primul congres al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România s-a desfășurat între 31 martie - 2 aprilie 1893. Ce s-a întâmplat atunci, cum a fost acel moment?

Constantin Buchet: Practic e un moment de acumulare intelectuală și, aș spune, de dezvoltare a ideilor sociale la români. Puțin mai înainte avem Revoluția de la 1848 prin Bălcescu, prin tribuna generoasă de idei referitoare la lichidarea boierescului, a ceea ce însemna clăcășia și ceea ce însemna până la urmă, la rigoare, asuprirea țăranilor clăcași de către o parte a boierimii. Ideile acestea, ale lui Bălcescu, de a-i transforma pe țărani în cetățeni, mergând până la o anumită formă de implicare în viața cetățenii. Nu atât sub forma votului, care fusese cenzitar. Nu atât sub forma votului, care fusese cenzitar. E o perioadă de acumulare în ceea ce privește dezvoltarea ideilor sociale.

Rotativa și polul de stânga în politică

C.B.: Pentru că și liberalii radicali, sub C.A. Rosetti, au fost acreditați în sensul că promovau această idee a unui vot universal, o mai justă împărțeală a proprietății – împroprietărirea țăranilor, desigur, într-o formulă limitată, de la stat, prin vânzarea moșiilor statului. Dar, erau idei care au premers, cel puțin așa văd eu, această coagulare a unei stângi românești sub formă partidistă.

Fiindcă, până la urmă, partidele sunt instituții, cum spunea Maurice Duverger, de fapt, un proces, un corolar, din perspectivă structurală, unde anumite personalități, cum am spus și cum spuneam atunci, Vasile Morțun, Ioan Nădejde, au dat această turnură nu numai în politica românească de atunci, sub semnul acelei rotative bilaterale conservatori-liberali, ci și din perspectiva soluționării unor chestiuni ardente pentru societatea românească.

Prima era chestiunea agrară, despre care am făcut trimitere. 1883, avem revoltele țărănești – Vlașca; Caragiale scrie Plugul blestemat, foarte bine se cunoaște acest aspect; deci era o problematică pe care cercurile decizionale ale țării nu puteau să o eludeze. Sigur, era o modernizare a României după cucerirea independenței de stat și monarhia națională până la urmă, da, și pe de altă parte chestiunea civică a votului universal, a implicării muncitorilor, țăranilor, categoriilor care erau excluse pe sistemul votului cenzitar, de la propria lor părere în ceea ce privește treburile țării, să spun așa. A fost o dezbatere în care mișcarea de stânga, mișcare socială, mișcare social-democrată, socialistă, nu a putut să fie eludată. E un efort de agregare. Sigur, cu membri, cu statut, și până la urmă, chiar dacă impactul nu a fost atât de mare, pe harta politico-ideologică a României și a dezbaterii apare acest pol de stânga, polul social-democrat.

Stânga românească, de origine germană sau rusească?

I.V.: Este bine cunoscut articolul programatic al lui Constantin Dobrogeanu Gherea, Ce vor socialiștii români. Putem vorbi de influența rusă, în ceea ce privește mișcarea de stânga în România? Mai degrabă e o influență germană, dacă ne referim la Tezele școlii de la Erfurt.

C.B.: Nu putem vorbi de un export, a fost o venire în spațiul românesc a unor socialiști din Rusia, pe linia narodnică, anarhică, dar ei nu au fost lideri – Gherea venise din acest spațiu, dar Gherea, care avea o viziune sigur radicală, criticistă, opusă formelor fără fond maioresciene, dar vine cu o analiză racordată la o tribună socială. Neoiobăgia, până la urmă, reflecta niște stări de lucruri, apropo de boierescul...

I.V.: Valabil până azi!

C.B.: Exact! Practic, acei oameni sau acea revistă socială de la Iași erau niște – cum ați spus – tribune de analiză socială foarte profunde care, până la urmă, întregeau spectrul societății românești, mai ales în lumea satelor, unde lucrurile erau foarte dure, era o viață foarte dură.  Ce ați sesizat dvs., Programul de la Erfurt, Internaționala Socialistă, deci bazele de sincronie ideologică erau legate de o evoluție organică, de cucerire a puterii prin luptă politică, prin accederea la tribuna parlamentară, nu printr-o revoluție sau un atentat nihilist, cum cereau mulți dintre socialiștii ruși...Nu mai vorbesc de latura hard, cum i-am spune astăzi, cu Bakunin și Kropotkin, anarhiști care credeau că dacă țarul e asasinat în caleașcă, se rezolvă problemele Imperiului Rus.

Mișcarea, dacă e să îi spunem, pornind de la realitățile românești, e una de sincronie europeană, oferind viziunea aceasta organicistă, graduală, și de conștientizare, a rolului și locului muncitorimii, căci era Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. Asta arată și Iosif Jumanca, într-un discurs mai puțin cunoscut, poate e bine să îl popularizăm și noi în societate, dar și în mediul tineretului. Jumanca pleda pentru o egalizare de statut a muncitorimii române cu cea din Apus. Sigur, noi nu aveam proletariatul industrial,  nu aveam un plămân industrial cum a fost în zona Cehiei sau Slovaciei unde Partidul Social-Democrat, după crearea federației Cehoslovace a fost puternic, ba chiar Partidul Comunist a fost legalizat. Nuanțele acolo sunt altele, în această spațialitate. Dar, trebuie să facem această nuanță, fiindcă de multe ori se pune această etichetă sau egalizare cu socialism-bolșevismul în cazul României. Lucrurile sunt mult mai nuanțate, mai degrabă cred că a fost o perspectivă asociată Mișcării Menșevice în Rusia, care era, sigur, o mișcare de stânga, social-democrată, care pleda pentru parlamentarism. Mulți, poate majoritari, erau republicani, iar unii erau poate dinastici, adică loiali unei dinastii, romanov-naționale.

Socialiștii au impulsionat PNL-ul lui Brătianu

I.V.: Partidul Social Democrat vine la 1893, în acest prim Congres, iar mișcarea social-democrată are aceeași legitimitate istorică, așa cum o au liberalii și conservatorii, care sunt formațiuni apărute înainte de 1893.

C.B.: Cu siguranță acel prim congres e un moment crucial. Nu numai din punctul de vedere, să zicem, al identității partidiste, că a apărut. Dar acest filon de gândire care a tratat cu maximă seriozitate și ca proiect temele de care spuneați: învățământul gratuit, accederea la vot a femeilor, condiția femeii, până la urmă, partea aceasta legată de împroprietărirea țărănimii. Constantin Stere, sigur, el e basarabean, mai radical, dar a stat pe lângă Ionel Brătianu, proiectul lui Ionel Brătianu, programul din 1910, apoi apropierea lui Stere de Brătianu a impulsionat și zona de Partid Liberal în a gestiona și aborda această temă a reformei, a legii agrare.

Practic, aceste împrumuturi ideologice, cum am spune astăzi, în 1899, Ioan Nădejde și Vasile Morțun, care a fost și deputat tradițional al PSDMR-ului, deputat de Roman, au întărit această avangardă a Partidului Național Liberal și a tinerilor liberali. Eu zic că a fost un lucru bun fuziunea aceasta, la nivel de personalități, fiindcă ei nu s-au pierdut pe drum. Nu aș spune neapărat un termen care ar suna mai urât, recuperați, dar au impulsionat o formațiune care la ora aceea, sigur, sub dinastia Brătianu a ocupat prin planul vieții politice, fără doar și poate. De aceea, cred că accentele trebuie puse într-o manieră distributivă în mod nu atât egal, nu e vorba de egal, ci just, să se cunoască, să fie o cunoaștere socială mult mai amplă a realităților de atunci, a personalităților de atunci și a ideilor, pentru că partea aceasta legată de rolul și locul școlilor, de ridicarea prin cultură, prin carte, erau, de fapt, forme complementare pe care mișcarea socialistă le-a dus într-o dezbatere foarte vie și profundă a societății românești.

Eu le văd cumva complementare față de ce a reprezentat Partida Țărănească a lui C. Dobrescu Argeș și Vasile M. Kogălniceanu, băiatul lui Mihail Kogălniceanu. Nucleu din care a debușat, până la urmă, Partidul Țărănesc condus de Mihalache până la fuziunea cu Partidul Național lui Maniu.

I.V.: Un partid de stânga.

C.B.: Sigur, un partid de stânga. Toate au avut... Și Maniu postula ideea de centru-stânga ca după Unire, adică nu am avut o dreaptă atât de radicală sau libertariană, care să pună numai egocentrismul persoanei. Al cetățeanului. Nu am avut acest ascuțiș ideologic atât de determinant, în holdingul ideologic al României prebelice și postbelice. Dar lucrurile, cum să spun, cred că trebuie să fie cunoscute în profunzimea lor, nu numai de istoria socială, dar și de istoria unei ideologii de stânga. De multe ori, sigur, mitologizată într-un sens negativ, dar, din păcate, prin necunoaștere sau absența unei lecturi minimale. Chiar notă critică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News