Data actualizării:
Data publicării:

Prof. Cherecheș a mers 70 de kilometri pentru vaccinarea anti-COVID-19. A descris totul în 10 pași

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
foto Pixabay. Prof. Cherecheș a mers 70 de kilometri pentru vaccinarea anti-COVID-19. A descris totul în 10 pași
foto Pixabay. Prof. Cherecheș a mers 70 de kilometri pentru vaccinarea anti-COVID-19. A descris totul în 10 pași

Profesorul Răzvan Cherecheș s-a vaccinat la Luduș, în județul Mureș, în lipsa unui loc la Cluj-Napoca, acolo unde nu mai sunt vaccinuri. 

Expertul COVID-19 de la Universitatea Babeș-Bolyai, Răzvan Cherecheș, a anunțat: ”Am fost vaccinat la sala de sport al orașului Luduș, județul Mureș - la distanță de 1 oră 15 minute minute cu mașina - doar aici mai erau disponibile locuri”, conform stiridecluj.ro.

Pașii vaccinării anti-COVID

Iată cum a descris profesorul Răzvan Cherecheș vaccinare:

”No, m-am vaccinat - sau, mai corect, am fost vaccinat. Pașii prin care am trecut (pentru cei care urmează să se vaccineze):

1. am primit dezinfectant pentru mâini

2. mi s-a luat temperatura

3. mi s-a verificat buletinul (ca la votare)

4. am completat un formular de acord informat

5. am completat un chestionar de triaj vaccinare - răspuns cu da/nu/nu știu la întrebările: probleme de sănătate actuale + episod febril în ultimele 14 zile + alergii la alimente/medicamente + reacție gravă după altă vaccinare + probleme cronice de sănătate + cancer, leucemie, HIV + epilepsie + medicamente imunosupresoare în ultimele 3 luni + transfuzie de sânge/imunoglobuline/medicamente antivirale în ultimul an + gravidă/șanse să rămâneți gravidă în luna următoare + alăptați în prezent + alt vaccin în ultimele 4 săptămâni + infectat cu SARS-CoV-2 înainte și externat/ieșit din izolare peste 28 zile

6. am trecut printr-o consultație cu un medic - triaj medical (la mine a mers foarte repede)

7. mi s-a verificat din nou buletinul înainte să fiu vaccinat

8. am fost vaccinat - rapid, eficient, nedureros

9. mi s-a luat tensiunea arterială + concentrația de oxigen din sânge

10. am așteptat 15 minute pe un scaun, în caz de reacții alergice, timp în care un medic ne-a informat despre potențialele reacții adverse, tipul de vaccin, tipul de tehnologie (fain și clar explicat) am fost vaccinat la sala de sport al orașului Luduș, județul Mureș - la distanță de 1 oră 15 minute minute cu mașina - doar aici mai erau disponibile locuri”, a relatat Răzvan Cherecheș. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel