Data actualizării:
Data publicării:

Procurorul care îi dădea informații lui Boldea, exclus din magistratură

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorul Mihaela Agheniţei, magistratul care  îi dădea informaţii confidenţiale din dosarele pe care le instrumenta la DNA Galaţi fostului deputat Mihail Boldea, a fost exclus definitiv din magistratură.

Sentinţa de excludere din magistratură a fost dată de Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce fostul procuror a contestat o decizie a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, privind excluderea sa din magistratură.

În 3 septembrie 2013, Secţia pentru procurori a CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Mihaelei Agheniţei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, şi a aplicat sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură. Măsura a fost contestată de Mihaela Agheniţei la instanţa supremă, care a dat, în final, câştig de cauză Inspecţiei Judiciare.

Sancţiunea a fost aplicată procuroarei Agheniţei pe fondul abaterilor disciplinare săvârşite, printre care se numără şi "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei", şi "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".

Mihaela Agheniţei, sedusă de fostul deputat Mihail Boldea

Potrivit unor surse judiciare, Mihail Boldea ar fi sedus-o pe procuroarea Mihaela Agheniţei, în timpul unei anchete în care era martor denunţător, iar magistratul "s-a îndrăgostit sincer" de fostul deputat, motiv pentru care l-a chemat la DNA Galaţi în medie de zece ori pe lună, timp de şapte luni.

Citește și: Mihail Boldea a fost pus în libertate

"În cadrul cercetărilor efectuate în dosarul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au rezultat şi aspecte de natură sentimentală dintre magistratul procuror Agheniţei şi martorul denunţător Boldea Mihail, atât din perioada anterioară cât şi apoi după data de 27 martie 2012, data încarcerării în arestul IPJ Galaţi urmare a luării măsurii arestării preventive în dosarul 88/DP/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi", potrivit actelor din dosarul în care este cercetată penal procurorarea Agheniţei, au spus sursele citate de Mediafax.

Sursele judiciare au precizat că în aceste documente se arată că procuroarea Agheniţei era "sincer îndrăgostită" de fostul deputat, care ar fi reuşit "performanţa" de a o seduce.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel