Procesul de punere sub acuzare a lui Donald Trump. Care sunt argumentele democraților. VIDEO
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 09 feb 2021, 23:42
WhatsApp
Captură Video: Youtube WPRI
Senatul SUA a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump. 

În cel de-al doilea proces de destituire a fostului preşedinte american Donald Trump, în curs de desfăşurare marţi, la Washington, aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi, transmite Agerpres.

"Timp de secole, opinia predominantă a fost că foştii oficiali sunt supuşi procedurii de punere sub acuzare.", a argumentat David Cicilline, senator democrat de Rhode Island, adăugând că Donald Trump rămâne o ameninţare la adresa democraţiei chiar şi după ce a părăsit funcţia.

"Acest proces are o dimensiune personală. Sper să amintească Americii în ce măsură democraţie este o chestiune personală", a declarat Jamie Raskin. Pe 5 ianuarie, congresmanul democrat îşi înmormântase fiul în vârstă de 25 de ani, care s-a sinucis din cauza depresiei. Pe 6 ianuarie, el îşi invitase fiica şi ginerele fetei mai mari, care doreau să îi fie alături în aceste momente dificile, să îl însoţească la Congres, unde Raskin urma să participe la certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Congresmanul democrat de Maryland, care conduce acuzarea, a descris momentele în care fiica şi ginerele său, aflaţi în clădirea Capitolului în timpul asaltului din 6 ianuarie, s-au temut pentru vieţile lor. "Tinerii mei s-au ascuns sub un birou pentru a trimite ultimele SMS-uri şi a-şi lua la revedere în şoaptă la telefon. Credeau că vor muri.", a relatat Raskin.

 

"Oamenii își strigau soțiile și soții, pe cei dragi"



"În jurul meu oamenii îşi strigau soţiile şi soţii, pe cei dragi, pentru a-şi lua rămas bun. Membrii Congresului îşi scoteau insignele de congresmeni pentru a nu putea fi identificaţi de mulţime în timp ce încercau să fugă din calea violenţele.", a declarat Raskin în lacrimi.

"Au murit oameni în acea zi. Ofiţerii s-au trezit cu leziuni la cap şi la creier. Unii oameni au rămas fără ochi. Un ofiţer a suferit un infarct iar un altul şi-a pierdut trei degete în acea zi. Doi ofiţeri s-au sinucis. Senatori, acesta nu poate fi viitorul nostru.", a adăugat Raskin.

Aceste declaraţii fac parte din dezbaterea în curs care urmează să decidă asupra constituţionalităţii punerii sub acuzare a unui preşedinte, în acest caz Donald Trump, după ce acesta a părăsit funcţia. Avocaţii apărării, care îl reprezintă pe Trump, urmează să se adreseze Senatului în a doua jumătate a după-amiezii zilei de marţi.

G Ad:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro