Hoții de cărți... rare au fost prinși. 2,5 milioane de euro valora toată operațiunea
Autoritățile europene au anunțat destructurarea unei rețele criminale specializate în furtul de cărți antice rare, evaluate la 2,5 milioane de euro.
Operațiunea, coordonată de Europol, a condus la arestarea a patru cetățeni georgieni în Georgia și Lituania. Se estimează că gruparea a sustras cel puțin 170 de cărți din biblioteci prestigioase din țări precum Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Polonia și Elveția, scrie euronews.com.
"În 2022 și 2023, grupul criminal a reușit să fure cărți rare din biblioteci naționale și istorice [din țările menționate]," a explicat Europol. "Hoții vizau în special opere ale scriitorilor ruși, precum ediții princeps semnate de Aleksandr Pușkin sau Nikolai Gogol."
Metoda de operare era meticuloasă. Hoții vizitau bibliotecile și solicitau să consulte cărțile antice în persoană, pretextând motive de interes academic. Măsurau volumele cu atenție și le fotografiau, după care le înapoiau. După un interval de timp, reveneau la bibliotecă pentru a consulta aceleași cărți, dar de această dată înlocuiau originalele cu falsuri de o calitate excepțională. În alte cazuri, hoții apelau la metode mai brutale, forțând intrarea în biblioteci.
Operațiunea de capturare a implicat peste 100 de ofițeri în 27 de locații diferite, ancheta fiind susținută de autorități din 10 țări. Peste 150 de cărți au fost recuperate, iar experții lucrează la stabilirea provenienței acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News