Problemele alimentare ale omului modern. Anca Alungulesei: Omul nu a fost creat să stea pe scaun și să i se aducă la comandă / video
Anca Alungulesei, Terapeut în Nutriție, Nutriționist, a participat la dezbaterea din cadrul campaniei: ''Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi’’, unde a vorbit despre problemele alimentare ale omului modern.
„Care sunt problemele omului modern în legătură cu alimentația?”, a întrebat Georgiana Ioniță - Toader.
„E foarte important să definim puțin și să înțelegem faptul că trăim niște vremuri extrem de ușoare. Avem o viață ușoară, din foarte multe puncte de vedere, totul e la un buton distanță, mâncarea e extrem de accesibilă, nu trebuie să mai alergam după ea, e oricând la dispoziția noastră. Aceste vremuri ușoare ne transformă în niște oameni slabi, din toate punctele de vedere: și muscular, și fizic, dar și mental și emoțional. Plecând de aici, partea de prevenție e nevoie să fie introdusă în viață noastră și să o vedem ca pe o păstrare a calității vieții și ca pe partea aceea de longevitate pe care ne-o dorim cu toții, pentru că știm foarte bine și e un adevăr absolut, faptul că din prima zi de naștere, noi ne îndreptăm cu pași repezi către următoarea etapă. Și atunci e foarte important ce facem în această educație.
Evident că partea de educație de începe încă din copilărie și copiii trebuie să fie familiarizați cu ce înseamnă corpul, alimentația corectă, care este impactul poluării. Am ajuns să ne batem joc de planetă și de natură crezând că este a noastră, dar nu este. Noi trebuie să o dăm mai departe și să o lăsăm în bune condiții. Toate aceste aspecte ne conduc către o viață bună, dar există o notă de plată foarte mare pe care cu toții o plătim.
Alimentația joacă un rol crucial, dar mâncarea este peste tot, nu mai alergam după ea și dacă ar fi să dăm filmul înapoi cu 100, 200 de ani, din punct de vedere evolutiv, omul în felul în care a fost creat, nu a fost creat să stea pe scaun și să i se aducă la comandă.
De fapt mesajul care e? Fiecare dintre noi este responsabil pentru starea lui de sănătate, pentru calitatea vieții și trebuie să facă absolut tot ce ii stă în putință să și-o îmbunătățească, indiferent de partea aceasta macro, politică, economică. Alimentația joacă un rol crucial. Calitatea alimentelor este esențială. Întrebarea este de ce ajungem să ne supraalimentam în condițiile în care mâncarea există peste tot și nu mai trebuie să mai alergăm după ea?
E clar că această mâncare umple niște nevoi interioare, e clar o modalitate de supraviețuire pe care o punem în practică de fiecare dată când vedem o farfurie cu mâncare, dar mai mult decât atât, e clar că acele alimente din farfurie nu asigură nutriția din punct de vedere celular. Deci, celulele corpului meu sunt malnutrite, deci ele nu primesc nutrienți, corpul se mărește și eu trăiesc într-o constantă senzație de foame. Evident că intrăm într-un cerc vicios în care și calitatea oaselor are de suferit, și calitatea ligamentelor. Kilogramele încep să apese. Poluarea, pe lângă poluarea de mediu sau poluarea din case, este și poluarea în interiorul corpul meu, adică felul în care toate procesele metabolice se desfășoare, evident, influențate de mediul extern, dar mediul meu interior este tot un mediu poluant.
Cine e responsabil cu toate aceste aspecte, aceste piese de puzzle? Eu și doar eu. Stă în puterea mea să fac asta. E ușor? Nu! Dar ține de tot ceea ce numim stil de viață și stilul de viață implică un stil alimentar, un stil de igienă mentală și emoțională pentru că noi nu suntem educați în această direcție și implică capacitatea mea de a ieși din acest pilot automat în care toată planetă a intrat.", a spus Anca Alungulesei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News