"Sunt oportunităţi care au trecut şi trec pe lângă noi. În primul mandat de europarlamentar am primit o hartă a hub-urilor digitale, şi singurul stat care nu avea niciun hub digital era România. Am iniţiat un proiect pilot, am convins Comisia Europeană să finanţeze, s-a creat. Acum s-a făcut un program cadru pentru crearea de hub-uri digitale. Guvernul României trebuia să finanţeze respectivul proiect. Au început câteva demersuri, dar au uitat să cofinanţeze.
Au fost şi în perioada aceasta, cu digitalizarea educaţiei, trei sau patru apeluri făcute de Comisia Europeană pentru a finanţa digitalizarea şcolilor şi infrastructura specifică. Nu am aplicat. Când au fost aplicanţi din partea unor şcoli, am făcut tot posibilul să nu îi sprijinim, că dacă demonstrează că se poate şi altfel se arată incapacitatea actorilor guvernamentali. De aceea e important să ne uităm pe cifre. Suntem pe ultimul loc la competenţe, suntem la coada clasamentului privind digitalizarea sistemului public.
Realitatea este că digitalizarea în România se face cu sistemul public. Când un ministru vrea să digitalizeze ceva, sună la STS şi cere STS să facă acest lucru. Dar şi ei spun că li se cer lucruri care nu ţin de competenţele lor. Miniştrii nu îşi asumă, pentru că nu cunosc procesul şi pentru că avem o dificultate în a realiza caietele de sarcini şi cerinţele pentru licitaţii publice în domeniul digital.
La noi, judeţele nu sunt corelate între ele, ministerele nu sunt corelate între ele şi, dacă nu se schimbă ceva, rămânem la coada Europei", a spus europarlamentarul Victor Negrescu, în cadrul dezbaterii Digitalizarea Romaniei, prioritate ZERO! Editia a II-a, organizată de DC MEDIA GROUP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?
- Ne așteaptă un weekend palpitant. Daniela Simulescu: Nu s-a mai întâmplat din 1941