Pro TV. Regizoarea Anca Colţeanu: Îmi e dor de ce am găsit acolo - video
Într-un interviu acordat DC News, regizoarea Anca Colţeanu a povestit cum a fost, pentru ea, experienţa trecerii prin Pro TV.
Anca Colţeanu a povestit cum au trecut şi cu ce experienţe a rămas după cei zece ani petrecuţi în Pro TV, care au fost provocările dar şi satisfacţiile acestei perioade din viaţa sa profesională.
"Am lucrat în Pro TV zece ani şi a fost o experienţă interesantă şi esenţială în dezvoltarea mea şi sunt foarte fericită că am avut această experienţă pentru că am învăţat altă meserie. Am învăţat cred că mai multe meserii, de fapt. Şi e un lucru bun, am cunoscut oameni foarte frumoşi şi profesionişti extraordinar de buni. Şi am făcut lucruri pe care nu bănuiam că le voi face. De exemplu, emisiune zilnică în direct, timp de opt ani, în timp ce mai făceam şi câte un serial. Şi atunci sigur că-ţi descoperi în tine resurse pe care nici nu le bănuieşti: să te trezeşti la cinci dimineaţa şi să filmezi până seara la 10. […] Îmi e dor de ceea ce am găsit în Pro TV când am intrat eu acolo", a povestit Anca Colţeanu.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de Anca Colţeanu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News