PRO TV ar putea lansa o emisiune care va șoca România
PRO TV ar putea lansa o emisiune care va șoca audiența, fiind pentru prima dată când se va întâmpla așa ceva pe piața media din România.
Conform unor surse din interiorul televiziunii din bulevardul Pache Protopopescu, echipa PRO pregăteşte o emisiune-concurs - “Patru nunţi şi-o provocare” - , la care va participa şi un cuplu de homosexuali! Debutul noului concept este anunţat pentru sfârşitul lunii august, scrie libertatea.ro.
După ce etapa preselecţiilor naţionale s-a încheiat, juriul a decis ca în cursa pentru premiul cel mare - o nuntă de vis, urmată de o lună de miere de neuitat, organizate de trustul Media Pro -, să rămână patru cupluri. Unul dintre aceste cupluri este format din doi bărbaţi, homosexuali, care vor să-şi unească destinele fără să le pese de prejudecăţile românilor.
“Scenariul emisiunii cuprinde, pe lângă secvenţe care să contureze viaţa respectivelor cupluri (cum s-au cunoscut, ce i-a legat unul de celălalt, momente fericite sau mai puţin reuşite din viaţa lor, povestea lor în general), şi oficierea unor cununii de către preoţi”, ne-au dezvăluit surse din cadrul PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News