Pro TV, anunț privind cele 23 de meciuri de la EURO 2016
Pro TV va difuza cele mai importante 23 de meciuri ale Campionatului European de Fotbal 2016, între 10 iunie şi 10 iulie, informează un comunicat al postului de televiziune transmis luni AGERPRES.
'Pentru prima dată în istoria televiziunii din România, Campionatul European de Fotbal va fi difuzat de o televiziune comercială', se arată în comunicat.
Postul de televiziune va difuza toate meciurile echipei naţionale a României.
'Am simţit că este de datoria noastră să oferim tuturor românilor acces la o competiţie de anvergura Campionatului European de Fotbal. Avem cea mai bună echipă de jurnalişti din sport, experţi în transmisiuni sportive, cei mai buni comentatori de fotbal şi, cel mai important, telespectatori care iubesc sportul şi apreciază acest gen de programe. Suntem încântaţi că le vom oferi românilor emoţia, tensiunea şi bucuria UEFA Euro 2016, care va debuta cu un meci intens: România - Franţa', a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV, citat în comunicatul postului de televiziune.
Partenerii oficiali pentru difuzarea UEFA Euro 2016 în România sunt Pro TV şi Dolce.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News