Data publicării:
Privatizare CEC BANK. Adrian Câciu, intervenție: A fost mereu o bătălie să fie ținută ca o bancă mică. Îmi dă de gândit
Economistul Adrian Câciu a comentat informațiile potrivit cărora se dorește privatizarea CEC BANK.
"Oamenii pot să înțeleagă foarte bine, cu CEC-ul a fost mereu o bătălie să fie ținută ca o bancă mică, deci să fie aproape desființată prin pierderi. Avea 7 milioane de clienți CEC-ul la un moment dat, o cotă de piață de 20 și ceva la sută, iar în anii 2017, deci înainte de fosta guvernare care l-a și capitalizat, a ajuns la 3% cotă de piață. Cum pierzi cota de piață și de ce este interesul să pierzi cota de piață? Situația este aceeași. Un client de la tine se duce la altă bancă, comercial, și atunci contează foarte mult cine e președintele băncii de stat în așa fel încât acea bancă să fie neperformantă. Așa s-a întâmplat cu CEC-ul până la un moment dat. Fostul Guvern Dăncilă a luat decizia să îl capitalizeze, să bage 940 de milioane în el, a crescut cota de piață, dar cel mai important lucru, a crescut profitul, ceea ce înseamnă că profitul net al companiei s-a dublat. Atunci domnul Cîțu era foarte virulent, chiar îl amenința cu plângeri penale pe fostul ministru de Finanțe că face ceva ilegal, a fost această discuție cu CEC BANK dar și cum Exim Bank.
Situația asta tensionată de acum de la CEC BANK mie îmi dă de gândit pentru că probabil și actuala conducere a băncii dorește ca banca să nu fie una foarte performantă.", a declarat Adrian Câciu în direct la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News