Data publicării:

Prinţul Philip, accident. Un bebeluș se afla în mașina lovită. Discuție privată cu femeile rănite în accident

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Accidnet prințul Philip. foto: facebook @monarchie.britannique
Accidnet prințul Philip. foto: facebook @monarchie.britannique

Prinţul Philip a transmis cele mai bune urări femeilor rănite în accidentul de joi, în care mașina soțului Reginei Angliei s-a răsturnat.

Ducele de Edinburgh le-a contactat pe cele două femei rănite în accidentul de joi - în urma căruia automobilul Land Rover al prinţului Philip s-a răsturnat pe o şosea aglomerată - şi le-a transmis cele mai bune urări, informează sâmbătă Press Association. Prinţul Philip le-a contactat pe cele două femei - o conducătoare auto şi pasagera ei - în cadrul unor discuţii private, în urma accidentului de joi, iar serviciul de presă de la Palatul Buckingham a anunţat că soţul reginei Elisabeta a II-a a fost supus unei noi examinări medicale, de această dată într-un spital, ca măsură de precauţie la sfaturile medicilor.

Medicii au anunţat că prinţul britanic nu prezintă 'răni îngrijorătoare' după acea examinare de vineri dimineaţă. Ducele de Edinburgh fusese examinat deja la scurt timp după accident de un medic din Sandringham, care a anunţat un diagnostic similar. Ducele britanic a avut noroc şi a scăpat nevătămat din acel accident, produs atunci când automobilul său Land Rover Freelander, condus chiar de prinţul Philip, s-a răsturnat pe şosea în urma unei coliziuni cu o maşină Kia, în apropiere de reşedinţa regală din Sandringham.

Un bebeluș a scăpat ca prin minune

Deşi a ajuns la vârsta de 97 de ani şi a suferit o operaţie la şold anul trecut, prinţul Philip pare că nu a suferit o accidentare gravă după acest accident. 'Rutina ducelui din zilele următoare va continua într-un regim normal', a dezvăluit o sursă. Poliţia din Norfolk a declarat că două femei - o conducătoare auto în vârstă de 28 de ani, care a suferit tăieturi la unul dintre genunchi, şi o pasageră de 45 de ani, care a suferit o fractură de încheietură - au fost tratate la spitalul Queen Elizabeth din King's Lynn în ziua accidentului, ambele paciente fiind apoi externate.

De asemenea, un bebeluş de nouă luni aflat pe bancheta din spate a automobilului Kia a scăpat ca prin miracol, fără să sufere nicio accidentare, a precizat Poliţia locală. O purtătoare de cuvânt de la Palatul Buckingham a făcut următoarele precizări: 'La sfaturile medicilor, ducele de Edinburgh s-a deplasat la Queen Elizabeth Hospital din King's Lynn în această dimineaţă, pentru un control preventiv. Acea verificare a confirmat că Alteţa Sa Regală nu a suferit accidentări îngrijorătoare. Ducele a revenit la Sandringham'. 'Ducele le-a contactat în cadrul unor discuţii private pe ocupantele celeilalte maşini implicate în accident şi au fost schimbate urări de bine', a adăugat ea.

Citește și: Prinţul Philip, soțul Reginei Elisabeta, accident lângă reședința regală FOTO

Orbit de razele Soarelui

Roy Warne, un martor al accidentului, l-a ajutat pe prinţul Philip să iasă din automobil şi a spus că soţul reginei, care era foarte 'zguduit' de acel accident, a întrebat imediat dacă toată lumea era sănătoasă. De asemenea, prinţul britanic le-a mărturisit poliţiştilor că a fost 'orbit de razele soarelui'. Accidentul s-a produs joi după-amiază în momentul în care automobilul condus de prinţul Philip a ieşit de pe un drum secundar pentru a se înscrie pe o bandă a autostrăzii A149, într-o zonă marcată de autorităţile locale pentru instalarea unor posibile măsuri de siguranţă. Ca o coincidenţă, în cadrul unei întâlniri programate pentru vineri, Norfolk Country Council a aprobat planurile ce prevăd scăderea limitei de viteză de la 60 de mile pe oră (96,5 kilometri pe oră) la 50 de mile pe oră (80,4 kilometri pe oră) în acea zonă, dublată de instalarea unor camere de supraveghere video.

Se pare că ducele britanic călătorea în acel moment fără să fie însoţit un poliţist, angajaţi publici care au rolul de a asigura paza tuturor membrilor cu rang înalt din familia regală atunci când aceştia se află în public şi participă la evenimente private. Accidentul de joi ar putea să ridice o serie de întrebări legate de securitatea familiei regale, însă automobilul ducelui de Edinburgh era urmat de un alt vehicul, în care se spune că se aflau mai mulţi poliţişti, cu puţin timp înainte de acel incident, a declarat Roy Warne

Mesaj de la Theresa May

Jandarmeria din Norfolk a făcut următoarea precizare: 'Întrucât există o procedură standard în cazul coliziunilor cauzatoare de vătămări fizice, incidentul va fi investigat şi vor fi luate măsuri corespunzătoare'. 'Suntem conştienţi de interesul publicului faţă de acest caz, totuşi, la fel ca pentru orice altă investigaţie, ar fi nepotrivit să facem speculaţii asupra cauzelor coliziunii până la finalizarea anchetei'. Prim-ministrul Theresa May i-a transmis ducelui de Edinburgh un mesaj de încurajare în urma accidentului. O purtătoare de cuvânt de la Downing Street Nr. 10 a precizat: 'Prim-ministrul i-a trimis (prinţului Philip, n.r.) un mesaj privat în care i-a transmis cele mai bune urări'.

Nick Freeman, un cunoscut avocat britanic, a declarat că ducele de Edinburgh ar putea fi anchetat pentru conducere neglijentă a automobilului, dacă se va dovedi că prinţul Philip a comis o eroare la volan. 'Dacă soarele este foarte jos şi îţi bate direct în ochi, uneori este imposibil să vezi şi aşa ar putea să fi fost cazul, iar acest detaliu i-ar asigura un motiv bun pentru a se apăra', a adăugat avocatul. Ducele de Edinburgh, care a renunţat la angajamentele sale oficiale în 2017, dar continuă să ducă o viaţă activă, ar putea să evite punerea sub acuzare şi dacă îşi va preda permisul de conducere, a precizat acelaşi avocat, renumit pentru faptul că reprezintă adeseori în instanţă diverse celebrităţi, precum David Beckham.

Citește și: Accident prinţul Philip, controversă readusă în actualitate

Accidentul de joi a determinat apariţia unor comentarii care sugerează că este posibil să fi sosit momentul în care soţul reginei Elisabeta a II-a ar trebui să se gândească la posibilitatea de a renunţa la şofat. Cu toate acestea, prinţul Philip ar putea continua să conducă automobile, întrucât managerul departamentului ce asigură transportul reginei, Alex Garty, a fost văzut pe domeniul Sandringham, iar un nou automobil Land Rover Freelander a fost livrat la acea reşedinţă regală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel