Data publicării:

Principele Radu, la inaugurarea statuii regelui: Carol I a încurajat puterea "soft"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Statuia regelui Carol I a fost inaugurată în seara de Sfântul Nicolae, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesei Margareta şi Prinţului Radu, de către primarul  Capitalei, Sorin Oprescu.

Lucrarea a fost  realizată de sculptorul Florin Codre, are o înălţime totală de 13 metri, doar piedestalul măsurând 6 metri înălţime. Realizată din bronz, a costat peste două milioane de euro, achitaţi în 2008. Statuia este amplasată în Piaţa Palatului, între clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi Palatul Regal. Statuia este o copie după lucrarea originală, topită de comunişti, care au turnat din bronzul ei statuia lui Lenin. Realizarea monumentului a durat mai bine de trei ani, iar lucrarea a fost terminată cu dificultate şi din cauza faptului că, în 2008, părţi din statuie au fost furate. La ceremonia de inaugurare, ASR Radu de România a rostit un discurs pe care îl reproducem în varianta transmisă de Biroul de Presă al Casei Regale:

"Cuvantul ASR Principelui Radu la ceremonia de dezvelire a statuii ecvestre a Regelui Carol I, Bucuresti, 6 decembrie 2010

Doamnelor si domnilor,

In numele Majestatii Sale Regelui Mihai, Principesa Mostenitoare si cu mine participam cu mandrie si speranta la evenimentul de astazi.

Carol I a pus bazele Statului roman modern, a fost deschizator de drumuri si un om de actiune. El a infaptuit timp de 48 de ani una dintre cele mai durabile dezvoltari din istoria noastra, dand contur identitatii noastre si statornicind securitatea nationala.

Evaluarea domniei lui Carol I se poate face mai simplu: daca luam criteriile de baza ale Uniunii Europene si NATO vom vedea ca, in ciuda limitarilor vremii, Carol apare surprinzator de contemporan: fondator de institutii de baza ale Statului, promotor al profesionalismului in politica, societate si economie, strateg si reformator al Fortelor armate, incurajator al puterii soft (cultura, politica externa, traditii, specific national), voce europeana prin excelenta, puterea exemplului personal, creator de proiecte civice, intaritor al suveranitatii in paralel cu adaptarea la jocul regional, participant cu trupe la aliante militare continentale.

Familia Regala duce mai departe legamantul european, democratic si constitutional al lui Carol I, imbinand rolul hotarator al Statului si reprezentarii natiunii, al traditiilor si al culturii noastre cu binefacerile deschiderilor democratice, globalizarii, inrudirii europene, informatiei si atotputerniciei initiativei individuale.

Puterea unei societati nu sta doar in politica, destinul unui natiuni nu este scris doar de conducatorii ei, iar devenirea societatii nu este creionata doar de elita ei. Romanii l-au declarat pe Carol I, in anul 2006, al doilea cel mai mare roman al tuturor timpurilor. Tot romanii, in 2010, au cerut in numar de aproape jumatate de milion punerea statuii Regelui lor la locul ei. Fiindca Memoria si aportul direct al societatii profunde sunt esentiale in orice epoca.

Este suficient sa te uiti la statuia Regelui Carol si la Biblioteca sa, aşa cum arata ele in decembrie 2010, ca sa intelegi ca se poate construi o Romanie curata, dar prospera, sensibila, dar dotata institutional, paşnica, dar energica, eleganta, dar pragmatica, frumoasa, dar puternica. Toate acestea se pot obtine prin instinctul binelui national.

Punerea statuii Regelui Carol I pe locul ei nu este o intamplare, o abilitate politica ori o manevra monarhica, ci mirabila circumstanta istorica in care regalitatea are şansa de a fi utila din nou.

Povestea acestui modern sef de Stat este contemporana, fiindca ea se bazeaza pe meritul personal. Din acest motiv, indemn pe tinerii din Romania sa tina minte exemplul lui Carol I si ziua de 10 Mai. Aceasta sarbatoare, legitima fiindca reprezinta ziua de nastere a Statului modern roman, este potrivita generatiei tinere pentru ca simbolizeaza curaj, profesionalism si loialitate si este intruchiparea unui nou inceput european.

Reamplasarea unuia dintre cele mai scumpe monumente din Capitală, statuia regelui Carol I, va fi inaugurată, în această seară, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Lucrarea a fost  realizată de sculptorul Florin Codre, are o înălţime totală de 13 metri (doar piedestalul măsoară 6 metri înălţime) şi este în întregime din bronz. Evenimentul va avea loc în Piaţa Palatului Regal (între clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi Palatul Regal), începând cu ora 19.00. Potrivit Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti, pentru realizarea statuii din bronz care îl va înfăţişa pe Regele Carol I călare, municipalitatea a achitat 9,5 milioane de lei (2,26 milioane de euro), bani ce au fost achitaţi integral înainte de 2008.
Realizarea monumentului a durat mai bine de trei ani, iar lucrarea a fost terminată cu dificultate şi din cauza faptului că, în 2008, părţi din statuie au fost furate, după cum declara artistul Florin Codre la acea vreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel