Data publicării:

Principele Nicolae, aniversare: De ce i-a fost imposibil să comande pizza cât a stat la Palatul Elisabeta

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Este tânăr, energic, foarte deschis și, cât timp a locuit într-un palat renumit din București, i-a fost imposibil să comande pizza. Asta deoarece comercianții la care suna, cum aflau adresa la care trebuia onorată comanda, închideau telefonul.

Alteța Sa Regală Principele Nicolae, al treilea în Linia de succesiune la Coroana României, a sărbătorit, miercuri, 1 aprilie, împlinirea a 30 de ani. Cu această ocazie, la Palatul Elisabeta, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au oferit un dineu, unde invitați au fost prieteni, foști colegi de școală și universitate, colaboratori ai Principelui Nicolae din țară și din străinătate.

"Nu m-am simţit niciodată britanic, iar, aşa cum am spus şi în cartea mea "Drumul spre casă", apărută la Curtea Veche Publishing, încă de la prima vizită în România, am simţit o legătură puternică cu această ţară, iar sentimentele mele s-au intensificat de-a lungul anilor şi pot spune cu mândrie că sunt român", a mărturisit Principele Nicolae într-un interviu recent.

De când a fost numit reprezentant oficial al Casei Regale, Principele Nicolae a stat mult timp în mijlocul tinerilor, încercând să le insufle dragostea pentru lectură, natură, expediții sau aventuri.

Acum stă într-un apartament obișnuit din Bucureștii Noi, împreună cu Milo, cățelul său, un simpatic "Jack Russel", dar nu poate uita că pe perioada cât a stat la Palatul Elisabeta, i-a fost imposibil să comande o pizza, scrie stirileprotv.ro. 

Motivul este surprinzător: toți vânzătorii credeau că face glume proaste și îi închideau telefonul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel