Data actualizării:
Data publicării:

Prințul Charles, așteptat la Palatul Elisabeta

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Familia Regală a României
Familia Regală a României

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu vor primi, la Palatul Elisabeta, vizita Alteței Sale Regale Principele de Wales, joi, 30 martie 2017, la ora 18. 

Aflat în a doua zi a vizitei oficiale în România, moștenitorul Coroanei britanice se va întâlni cu Familia Regală Română.

”În cei 150 de ani de la întemeierea Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admirație, afecțiune și respect, atât în dimensiunea sa oficială, reprezentând istoric cele două națiuni, cât și în cea privată, de familie. Este o legătură trainică, întinsă de-a lungul secolelor XIX, XX și XXI, cuprinzând șase generații.

În zilele noastre, Principele de Wales este prezent, din 1997 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră. În Marea Britanie, Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau cu caracter regal”, se arată într-un comunicat de presă.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu se întâlnesc, primăvara, cu Principele de Wales în țară sau la București, cu ocazia șederilor în România ale moștenitorului Coroanei britanice. Principele de Wales a vizitat Palatul Elisabeta în anii 2011 şi 2016.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel