Primul weekend de RELAXARE, PRIMUL MORT în accident: Tânăr, 26 ani
Un tânăr de 26 de ani a murit într-un accident produs sâmbătă dimineața în localitatea Moșteni, județul Teleorman.
Accidentul a avut loc pe raza localității Moșteni, iar la fața locului au intervenit două echipaje medicale și un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle.
Potrivit ISU Teleorman, victima a fost găsită singură în autoturism, încarcerată, în stop cardiorespirator.
Deși au fost efectuate manevre de resuscitare, tânărul nu a mai putut fi salvat, personalul medical de pe Ambulanță declarând decesul acestuia.
Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, informează Mediafax.
Este primul weekend de relaxare după două luni de stare de urgență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News