Primul premiu Nobel și de ce Tolstoi l-a ratat. Ce spunea Laurențiu Ulici, în 1999: Este un autor obscur. Poet de raftul al patrulea, absolut de necitit
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (cottonbro studio)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (cottonbro studio)
Laurențiu Ulici, critic și istoric literar, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România, vorbea, în 1999, despre primul premiu Nobel și motivul pentru care Tolstoi l-a ratat.

"Primul premiat Nobel e un autor obscur. Sully Prudhomme, un academist francez, cu o anumită vogă în mediul academic la sfârșitul secolului trecut. Poet de raftul al patrulea, absolut de necitit, de necitit chiar când a luat Premiul Nobel, deja era în declin. Și gândește-te că mai era Tolstoi, la vremea aceea, încă trăia, trăia Cehov, trăiau o mulțime de mari scriitori, care ar fi putut să înceapă un premiu ca acesta. Adevărul e că aici a fost o eroare. Ei au vrut să îl dea lui Tolstoi, dar a fost primul schimb de corespondență din care ei au dedus că Tolstoi ar fi urmat să folosească banii aceia în scopuri religioase. Tu ești la Teologie, trebuie să știi, și-a constituit  într-o perioadă un fel de „sectă”. Și testamentul lui Nobel nu lăsa loc pentru așa ceva. Banii nu trebuiau folosiți pentru scopuri politice sau religioase", spunea Laurențiu Ulici, într-un interviu pentru Ionuț Vulpescu.

Cerându-i-se exemple de natură politică, de criterii politice, acesta mai spune: "Sunt foarte multe. Depinde. Ei dădeau așa, pentru țările din Est, dizidenților, înainte de căderea Cortinei de Fier. Uneori nimereau, alteori nu. Să zicem că Soljenițîn e un scriitor important. Boris Pasternak e un scriitor important. Iosif Brodski pentru mine nu e, nu e! Era dizident și el, a plecat în America. Apoi, pentru țările din Vest, căutau să aibă o geografie cât mai largă, și pe de altă parte, să fie oameni de stânga. Deci niciun scriitor de dreapta nu a luat vreodată Premiul Nobel. Unul singur a scăpat. Eu am făcut niște propuneri în 1988 și unul din ei a luat. E vorba de Octavio Paz, un  mexican. Era de dreapta, nu avea voie să ia. Dar, pe urmă, la câțiva ani am înțeles de ce a luat. Era un fel de consolare.."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel