Data publicării:

Primul manager privat al CFR S.A. a demisionat. Vezi motivul

Autor: ana | Categorie: Economie
WhatsApp
manager_cfr SA
manager_cfr SA

Directorul CFR S.A., Dimitris Sophocleous, a demisionat luni din funcție, după ce Ministerul Transporturilor a respins planul de administrare propus de Consiliul de Administrație al companiei, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea companiei, scrie Mediafax.

Primul manager privat al CFR S.A. acuză că "schimbarea intempestivă" a Ministerului Transporturilor nu este motivată de rațiuni economice.

"Conducerea Companiei Nationale CFR SA a luat act, cu surprindere şi regret, de respingerea Planului de administrare de către acţionariatul reprezentat de Ministerul Transporturilor (...) Apreciem că această schimbare intempestivă nu este fundamentată de raţiuni economice, situaţia companiei îmbunătăţindu-se în ultimele luni, ci mai degrabă de disperarea factorului politic de a pierde influenţa asupra resurselor unei companii de stat şi a finanţărilor europene", informează sursa citată.

Dimitris Sophocleous a anunţat că demisionează, ca urmare a respingerii planului.

Dimitris Sophocleous, director general al CFR S.A. începând din luna ianuarie, în urma unui proces de recrutare de manageri profesionişti, a fost anterior manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma şi preşedintele Consiliului de Administraţie al dezvoltatorului imobiliar Impact.

Administratorii CFR SA sunt, alături de Sophocleous, Lucian Isar (preşedinte), Enache Jiru, Dănuţ-Leonard Sandu şi Florian Raimund Kubinschi.

Introducerea managementului privat este o măsură asumată de guvern în faţa creditorilor internaţionali ai României pentru eficietizarea activităţii companiilor de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel