Primul caz clinic de dependență de Fortnite din lume
Un adolescent spanio a devenit primul caz clinic de dependență de Fortnite din lume.
Un minor spaniol a devenit primul caz cunoscut în lume de spitalizare timp de două luni pentru dependenţă gravă de jocul video Fortnite, după ce adolescentul a început să manifeste un comportament care l-a condus la autoizolare la domiciliu, sau la respingerea interacţiunilor sociale, relatează Agerpres, citând EFE.
Caz unic la nivel mondial
Acest lucru s-a aflat după ce echipa de la spitalul din Castellon (estul Spaniei), unde a fost internat adolescentul, a publicat cazul său, unic la nivel mondial.
Minorul a fost spitalizat după ce a început să prezinte simptome de dependenţă comportamentală gravă de jocul video Fortnite, ce includea izolarea la domiciliu, respingerea interacţiunilor umane, refuzul de a apela la serviciile sanitare, lipsă de flexibilitate personală persistentă, interes slab faţă de cei din jur, sau lipsa altor activităţi.
Adolescentul prezenta, de asemenea, alterări în desfăşurarea activităţilor vieţii cotidiene şi ale ritmului somnului, potrivit echipei care l-a îngrijit. Trebuie semnalat că adolescentul fusese un elev model, înainte de practicarea acestui joc. Familia sa a început să observe acumularea de absenţe de la şcoală şi neglijarea orelor de somn.
Cum acționează dependența de jocurile video
Potrivit specialiştilor, generalizarea uzului noilor tehnologii în viaţa cotidiană şi neglijarea obligaţiilor şcolare au scos în evidenţă pericolul pe care îl presupun folosirea neadecvată a jocurilor video şi necesitatea unui tratament specializat pentru persoanele care prezintă astfel de tulburări de comportament.
Experţii sunt de părere că dependenţa de jocurile video acţionează ca o sublimare a unei nelinişti, provocate de pierderea unei persoane dragi, sau de anxietatea derivată dintr-o creştere a exigenţelor în contextul educaţional.
Ce tratament a primit băiatul
Tratamentul acordat minorului a inclus o colaborare atât cu el cât şi cu familia, iar rezultatele au demonstrat o scădere semnificativă a utilizării micilor ecrane (într-o primă fază după spitalizare doar sub supraveghere şi în prezenţa unui coleg pentru a impulsiona socializarea), precum şi o ameliorare a funcţionării personale şi sociale a pacientului.
Specialiştii implicaţi în acest studiu au avertizat asupra necesităţii acordării unei mai mari atenţii faţă de comportamentele minorilor, în rândul cărora s-a extins practicarea jocurilor video, ţinând cont de vârsta tot mai fragedă a celor care le practică şi de lipsa de maturitate în perioada adolescenţei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News