Primele tramvaie şi camioane au trecut pe Pasajul Basarab. Încă două zile de teste - VIDEO
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
tramvai pasaj basarab
tramvai pasaj basarab

Primele tramvaie şi camioane au trecut, luni, pe Pasajul Basarab, în ceea ce reprezintă prima din cele cei zile de teste de rezistenţă în funcţie de care va fi stabilită data inaugurării.

“După ce se vor termina aceste probe, îi vom da drumul. Nu am o estimare exactă a acestui moment, este o chestiune de ore și de zile. Trebuie să vedem rezultatele testelor, apoi să-și dea acordul proiectantul și constructorul pe ele. După finalizarea testelor, pentru prezentarea rezultatelor mai este nevoie de 48 până la 72 de ore. Astăzi s-a discutat și despre locurile în care vor fi instalate indicatoarele pentru semnalizarea seismică. Au fost făcute calcule de trafic și pasajul aduce o economie de 40 de milioane în buzunarele bucureștenilor. Mă refer la benzină, pneuri, timpi de parcurgere între piața Victorie și zona Drumul Taberei, Militari”, a explicat primarul general.

Luni au fost programate patru probe, cu şase tramvaie, 14 camioane şi o încărcătură maximă de 826 de tone, iar marți vor fi realizate tot patru probe, cu 12 tramvaie, 32 de camioane şi o încărcătură maximă de 1.828 de tone.

Numai că, după inaugurare, tramvaiele care vor circula pe pod nu vor opri în staţia de pe acesta, deoarece nu sunt gata încă lifturile care să urce călătorii pe peron.

Primarul Capitalei pune plăcuţă pe podul Basarab: Început de Băsescu, terminat de Oprescu

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat azi, la sfârșitul testelor, că va monta, pe pod, plăcuțe cu mesaje. Pe una dintre ele va scrie: ”început de Băsescu, terminat de Oprescu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel