Data publicării:
Ce planuri are noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă: Competenţa este o necesitate, nu un moft
Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătăţii, a făcut primele declaraţii după ce a preluat oficial funcţia lăsată liberă după demiterea lui Vlad Voiculescu. Aceasta a anunţat şi ce planuri are pentru acest mandat.
"Managementul defectuos şi lipsa de coordonare dintre diferite niveluri de asistenţă medicală au dus la situaţii precum transferul pacienţilor de la Foişor. Dar avem o şansă istorică să remediem măcar o parte dintre aceste probleme în perioada următoare. Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe următoarele trei priorităţi:
În primul rând, atragerea şi utilizarea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii în sănătate. Am propus investiţii de 2,6 miliarde euro în infrastructura de sănătate în PNRR. Pot face diferenţa între viaţă şi moarte, între demnitate şi disperare pentru oameni.
În al doilea rând, creşterea accesului la servicii medicale de bază.
În al treilea rând, reforma managementului spitalelor şi a serviciilor de sănătate. Avem nevoie de oameni pregătiţi în funcţii de conducere. Competenţa este o necesitate, nu un moft", a spus Ioana Mihăilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News