Primarul Parisului promite că va înota în Sena înaintea Jocurilor Olimpice din această vară
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, va înota în fluviul Sena înaintea Jocurilor Olimpice din această vară (26 iulie - 11 august), a anunţat edilul, citat de Reuters.
Sena este acum potrivită pentru scăldat două zile din trei, în medie, în cursul verii, dar Parisul speră să îmbunătăţească şi mai mult calitatea apei, pe măsură ce Jocurile se apropie de start.
Scopul principal este de a face apa fluviului suficient de curată pentru înot până în 2025, iar Jocurile vor stimula acest proces, chiar dacă evenimentele sportive prevăzute în Sena au fost anulate anul trecut, deoarece standardele de sănătate nu a fost îndeplinite în urma ploilor abundente şi a unei probleme de canalizare.
"Ne vom scălda în Sena", a spus Anne Hidalgo în cadrul ceremoniei sale de Anul Nou de la Primărie, invitându-l pe şeful autorităţii regionale Marc Guillaume să i se alăture "în această scufundare istorică, la mai bine de 30 de ani de la promisiunea lui Jacques Chirac".
Fost primar al Parisului, Jacques Chirac a promis în 1988 că va înota în Sena "în prezenţa martorilor".
Evenimentele olimpice în ape deschise şi cele de triatlon sunt programate să aibă loc în Sena, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News