Primarul orașului Boryspil de lângă Kiev: Părăsiți localitatea cât mai repede
Primarul din orașul Boryspil, aflat la 40 de kilometri de Kiev, le-a recomandat locuitorilor să părăsească localitatea cât mai repede.
Locuitorii orașului ucrainean Boryspil, aflat lângă Kiev, au fost rugați să părăsească zona dacă pot, pe măsură ce lupta împotriva forțelor ruse se apropie.
„Facem apel la populația civilă să fie inteligentă, să contacteze centrul nostru de apeluri și să părăsească orașul de îndată ce apare o oportunitate”, a declarat primarul Volodimir Borysenko.
El a spus că oamenii ar trebui să evacueze orașul cu excepția cazului în care nu pot, deoarece „există deja lupte în zona din jurul așezării”.
Unii rezidenți se află în apropiere de aeroportul internațional Boryspil din Kiev, cel mai mare aeroport al Ucrainei, care a fost și bombardat încă din primele zile ale invaziei.
Boryspil se află la aproximativ 40 km (25 mile) la est de centrul Kievului, scrie BBC.
De ce Mariupol este atât de important pentru planurile Rusiei
Potrivit unei analize realizate de jurnaliştii de la BBC, există patru motive principale pentru care cucerirea acestui oraş portuar ar reprezenta o victorie strategică extrem de importantă pentru Rusia şi, totodată, o înfrângere majoră pentru Ucraina, relatează Agerpres.
Din punct de vedere geografic, oraşul Mariupol ocupă doar o zonă infimă pe hartă, dar acum rezistă cu obstinaţie în faţa forţelor militare ruseşti care au primit ordin să iasă din Peninsula Crimeea.
Soldaţii ruşi au declanşat o ofensivă spre nord-est, încercând să creeze o zonă de legătură cu camarazii şi aliaţii lor ucraineni separatişti din regiunea Donbas, aflată în estul Ucrainei.
Generalul Richard Barrons, fostul şef al Comandamentului Forţelor Unite din Marea Britanie, consideră că ocuparea oraşului Mariupol este vitală pentru planurile de război ale Rusiei.
"Atunci când ruşii vor avea sentimentul că au încheiat cu succes acea bătălie, ei vor fi obţinut un pod terestru între Rusia şi Crimeea şi vor vedea în acest lucru un succes strategic major", a adăugat generalul britanic.
Dacă Mariupol este capturat, Rusia va deţine un control total asupra a peste 80% din regiunile de coastă ale Ucrainei la Marea Neagră, putând astfel să îi stopeze comerţul maritim şi să izoleze şi mai mult această ţară de restul lumii.
Rezistând în faţa avansării forţelor militare ruse în ultimele trei săptămâni, soldaţii care apără Ucraina au reuşit să blocheze un număr mare de divizii din trupele ruseşti. Însă eşecul Rusiei de a-şi asigura ocuparea rapidă a oraşului Mariupol i-a determinat pe comandanţii ruşi să apeleze la o versiune din secolul al XXI-lea a tacticilor medievale de asediu (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News