Data publicării:

Primarul Iaşului a fost ameninţat cu moartea. Vezi de ce

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
primar iasi
primar iasi

Alegeri prezidentiale 2024

Primarul Gheorghe Nichita a fost ameninţat cu moartea prin intermediul unei scrisori, în care autori necunoscuţi i-au dat un ultimatul ca până la 1 decembrie să renunţe la a scote la licitaţie concesionarea serviciului de termoficare de la CET, informează regionalul Evenimentul.

Autor: Adi Stroescu

primar iasi„Dacă până pe 1 decembrie nu anulaţi licitaţia de termoficare, vă promitem că sărbătorile de iarnă le veţi face în sicriu sau în puşcărie. Vă sugerăm ca în blocarea acestei licitaţii să apelaţi la anumite motive tehnice, legislative sau de natură administrativă. Aşteptăm până la 1 decembrie o nouă hotărâre de Consiliu Local, în caz contrar, dumneavoastră sau familia sunteţi în mare pericol, pentru că 250 de angajaţi de la CET sunt disperaţi şi în stare de orice”, sunt câteva dintre ameninţările cuprinse în respectiva scrisoare primită pe adresa Primăriei.

Respectiva scrisoare este datată 12 noiembrie 2011, dar primarul a făcut-o publică abia ieri, cu o zi înainte de şedinţa de Consiliu Local în cadrul căreia acesta ar fi urmat să convingă plenul de necesitatea retragerii proiectului prin care s-a aprobat organizarea procedurii de licitaţie pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului public de alimentare cu energie termică din municipiul Iaşi. „De când sunt primar am primit tot felul de ameninţări legate de fetele mele, dar nu am făcut caz. La televizor se anunţă tot timpul noi arestări în rândul opoziţiei, iar populaţia şi clasa politică sunt bulversate. Această scrisoare este o ameninţare la adresa unei autorităţi publice, care conţine toate elementele unui şantaj, deoarece are aspecte precise cu privire la licitaţia de concesionare, care va avea loc în luna decembrie, licitaţie care ar salva 750 de locuri de muncă. Dacă această scrisoare nu este opera unei minţi bolnave, atunci înseamnă că anumite grupuri de interese au fost deranjate”, a fost de părere primarul Gheorghe Nichita.

Acesta a anunţat că nu şi-a întărit gărzile de corp, nu a apelat la protecţia Poliţiei, ci doar a făcut sesizare asupra acestui aspect către Parchet şi către Inspectoratul Judeţean de Poliţie, în vederea demarării unor cercetări care să lămurească cine se află în spatele acestei scrisori, semnate, simplu, „250 de şomeri de la CET”. „În spatele acestei scrisori cred că nu sunt oameni care au probleme cu salariile. Acest gen de şantaj nu este decât produsul unei vremi pe care o trăim în România”, a mai spus Gheorghe Nichita.

Reamintim faptul că procedura de concesionare a serviciului public de alimentare cu energie termică urmează să aibă loc în preajma Crăciunului, după ce prima licitaţie a fost amânată din lipsa a minim trei ofertanţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel