Primarul comunei Mahala din regiunea Cernăuţi, Elena Nandriş, a declarat, marţi, într-o şedinţă solemnă organizată la Consiliul Judeţean Suceava de Ziua Bucovinei, că românii din Bucovina de Nord au o durere, o tragedie din cauza legii educaţiei din Ucraina, prin care se elimină învăţământul în limba maternă.
"Am ajuns să cerem ajutor de la Patria Mamă. Să nu ne lăsaţi, să ne ajutaţi", a spus Nandriş. Primarul din Mahala a arătat cum românii din Bucovina de Nord, în ultimul secol, au trăit sub patru ocupaţii diferite, în prezent în respectiva regiune trăind 7.000 de români, 4.500 de ucraineni şi două sute - alte naţionalităţi.
"Într-o sută de ani am trăit sub patru ocupaţii. Austria, apoi câţiva ani am fost cu România, ruşii şi acuma suntem în Ucraina. O bunică de-a noastră spune m-am născut la austrieci, am învăţat la români, m-am căsătorit la ruşi şi am să mor cu Ucraina. (...) Noi avem un cântec: Am trecut prin foc şi chin, dar tot am rămas români", a afirmat Elena Nandriş.
Dacă v-ar lua limba cu care v-aţi născut?
Ea a arătat cum cu mare disperare şi durere, românii din Bucovina de Nord se revoltă împotriva respectivei legi a educaţiei şi sunt catalogaţi drept separatişti şi naţionalişti.
"Le-am dat o singură întrebare. Spuneţi-mi domnilor, dacă vouă v-ar lua limba voastră cu care v-aţi născut, cu care vorbiţi, limba voastră natală, ce-aţi face? Păi asta facem şi noi. Au rămas uimiţi de întrebare, că nu ne-o ia nimeni. Cum nu ne-o ia nimeni dacă ne interziceţi să vorbim. Vreţi să ne distrugeţi?", a spus Nandriş.
Conform acesteia, bucovinenii de la nord de graniţe sunt mai români decât cei din Patria Mamă, pentru că luptă pentru limba românească, iar satul Mahala împlineşte 545 de ani de atestare documentară şi a fost moşia lui Ştefan cel Mare. Atunci când vă interzice să vorbiţi în limba voastră, să vă rugaţi, să cântaţi cântecele voastre, atunci simţi ce înseamnă patrie, ce înseamnă patriotism. (...) Noi suntem mai români ca voi. Nu vă supăraţi. Eu vă spun adevărul, pentru că voi să vorbiţi aveţi totul, dar noi să vorbim în limba noastră luptăm, a mai spus Elena Nandriş.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”