Data publicării:
Angajații primăriilor comunelor din România, la un pas de grevă generală. Dan Cârlan: Acestea sunt revendicările noastre
Angajații primăriilor comunelor din România sunt la un pas de grevă generală.
Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România – SCOR, a oferit detalii despre procedura demarării grevei generale, dar și care sunt revendicările, într-un interviu pentru DC News.
'Am finalizat aseară strângerea de semnături pe care am început-o imediat după sărbători. Sunt 11.100 de colegi din administrația locală a primăriilor comunelor din țară. Astfel, peste 800 de comune vor participa la grevă, care reprezintă peste un sfert din primăriile comunelor din România. Greva este organizată de Federația Columna-SCOR, reprezentativă la nivelul sectorului de activitate administrație publică.', a spus Dan Cârlan.
'Revendicările sunt, în primul rând, legate de discriminarea salarială de la nivelul administrației publice locale, pe ansamblul ei, din ultimii 5 ani. Situația comunelor este extrem de gravă. De 1 an și jumătate tot scriem Guvernului, Ministerelor, și nici măcar nu ni se răspunde. Altă soluție nu avem decât declanșarea procedurii de grevă. Respectând absolut toate rigorile din Legea Dialogului Social, greva generală este îndreptată împotriva politicii economico-sociale a Guvernului.', a zis Dan Cârlan.
Pe 25 ianuarie 2024, cu 10 zile înainte de greva generală, se vor depune la Guvern notificarea și toate documentele cerute de lege
'Pe 25 ianuarie, cu 10 zile înainte de greva generală, vom depune la Guvern notificarea și toate documentele cerute de lege, astfel încât pe 5 februarie să fie prima zi a grevei. În acest interval de 10 zile, Guvernul este obligat, potrivit legii, să ne cheme la negocieri. Speranța noastră este că vom rezolva prin negocieri toate problemele, astfel încât să nu ajungem să declanșăm pe 5 februarie grevă generală.'
'Cerem respectarea salarizării așa cum este ea adoptată în Parlament. Este lege organică. În privința noastră, a administrației locale, prin 5 ordonanțe trenuleț succesive, începând din 2020, drepturile prevăzute în Legea salarizării au fost amputate. În momentul de față, suntem singura familie ocupațională din sistemul bugetar de 1 milion 200 de mii de bugetari, care suntem ținuți la nivelul anului 2021 din Legea salarizării.', a spus Dan Cârlan.
'Cerem adoptarea Legii salarizării, care trebuia adoptată din iunie anul trecut, jalon din PNRR. Ministerul Muncii a elaborat Legea, Guvernul o ține la sertar pentru că are un impact bugetar pe care nu doresc să și-l asume, dar acolo sunt prevăzute toate corecțiile cerute în PNRR pentru a repune în normalitate administrația publică locală. Salarizarea este extrem de discriminatorie între aceleași categorii de personal. Criteriul este al unității administrativ-teritoriale unde își desfășoară activitatea și nu al nivelului studiilor, al pregătirii sau al vechimii.', a zis Dan Cârlan.
Salariul viceprimarului în jumătate din comunele din România este mai mic decât venitul net al muncitorului necalificat din construcții
'De asemenea, dorim ca asistenții personali ai persoanelor cu handicap (aproximativ 62.000 de angajați) să fie finanțați exclusiv de către Guvern. În prezent, Executivul susține până la 90% din salariile acestora, iar restul de 10% vine de la primărie. Acordarea de sprijin către persoanele cu handicap este obligația statului, nu a autorităților locale. Statul ne-a descentralizat această activitate, nu avem nimic împotrivă să ne ocupăm, dar statul ne impune să plătim din bugetele comunelor salariul asistenților personali.
Mai mult, prin comasarea/desființarea comunelor mici nu se fac economii. În schimb, propunem reducerea numărului de consilieri locali cu 30% și, astfel, chiar s-ar face economii.', a declarat Dan Cârlan, președintele SCOR, pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News