Alegerea primarilor în două tururi, SECUNDARĂ pentru Guvernul PNL? Ce RĂSPUNS dă Orban
Alegerea primarilor în două tururi a fost un subiect de negociere între forțele politice, înainte de a da jos Guvernul Dăncilă. Acum, când trebuie făcută schimbarea cât mai rapid, însuși premierul Ludovic Orban pierde vremea și vorbește despre acțiuni inexacte, fără a face pași concreți în acest sens.
În contextul în care nu se poate modifica legislația cu mai mult de 6 luni înainte de alegeri, premierul Ludovic Orban a precizat faptul că dorește să grăbească adoptarea proiectului de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Iată răspunsul acestuia:
”Precizez încă o dată că PNL susține alegerea primarilor în două tururi. PNL are un proiect de lege înaintat în Parlament, care e în dezbaterea Camerei Deputaților. Mai sunt și alte proiecte depuse de USR și PMP pe care noi le sprijinim. Mă gândesc că, acum după ce s-au încheiat alegerile prezidențiale, va reîncepe activitatea Parlamentului. Vom încerca să obținem o majoritate în Camera Deputaților. Noi am înaintat proiectul de lege și încercăm să îl grăbim. Avem cel mai mare interes ca acest proiect de lege să fie adoptat!” a precizat Ludovic Orban, pentru DCNews.
Ludovic Orban arată că nu există termene reale sau discuții deja începute pe acest subiect, care a fost unul de negociere când au dat jos Guvernul Dăncilă, vorbind la un timp viitor oarecare și de principii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News