Primăria Sectorului 2 angajează recenzori pentru recensământul din octombrie
Primăria Sectorului 2 angajează recenzori pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se desfăşoară în perioada 22-31 octombrie 2011, primarul Neculai Onţanu plătind câte 50 de lei pe zi celor interesaţi pentru această muncă.
"Primarul Neculai Onţanu vine cu o ofertă tentantă pentru peste o mie de persoane care doresc să câştige 50 de lei pe zi, oferindu-le posibilitatea de-a se angaja la Primăria Sectorului 2 ca recenzori care vor lucra în perioada 20-31 octombrie, când are loc recensământul populaţiei şi al locuinţelor".
Cei interesaţi trebuie să aibă 18 ani împliniţi şi să se înscrie, în această perioadă, ca recenzori la sediul Primăriei Sectorului 2, ghişeul 11, iar în perioada recensământului se vor deplasa în zonele în care vor fi arondaţi pentru completarea fişelor primite. Această activitate se va desfăşura în paralel cu serviciul recenzorilor, fără afectarea programului de lucru, de preferat după-amiaza sau în week-end, atunci când sunt bucureştenii acasă.
Recensământul populaţiei se va desfăşura în perioada 22-31 octombrie 2011, urmând să fie înregistrate 21,5 milioane de persoane, 5 milioane de clădiri de locuinţe şi 7,5 milioane de gospodării ale populaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News