Primăria Sectorului 1, invitație de a sărbători "Crăciunul Luminilor"
Primăria Sectorului 1 vă invită, sâmbătă 17 decembrie, pe platoul din fața instituției – Bulevardul Banul Manta nr. 9 la un spectacol artistic cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Începând cu orele 14:00 pe bucureșteni îi așteaptă Sania lui Moș Crăciun, împreună cu renii săi cei adevărați. Momentul va avea un caracter interactiv, cetățenii putându-și face poze cu Moșul. În plus, locuitorii Capitalei vor asista și la un concert de colinde susținut de corul de copii Next Star.
Deschiderea oficială va fi la ora 17:00, în prezența edilului Daniel Tudorache, când va avea loc un spectacol de lumini și proiecții video pe suprafața clădirii Primăriei Sectorului 1.
Printre atracțiile "Crăciunului Luminilor" va fi și spectacolul susținut de cunoscuta trupă de acrobații cu foc - Crispus - , dar și multe alte surprize dulci.
Invitatul vedetă al sărbătorii din acest an, de la Primăria Sectorului 1, va fi celebra trupă Zdob și Zdub, care va încheia seara cu un super concert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News