Primăria Piatra-Neamţ construieşte, cu 1,4 milioane de lei, 6 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Dragoş Chitic, a semnat, luni, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, contractul de finanţare pentru construirea a 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice.
Proiectul are valoarea totală de aproape 1,4 milioane lei din care finanţarea nerambursabilă este de aproape 1,1 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă remis, Agerpres, de municipalitatea pietreană.
Acest proiect este cuprins în Planul de îmbunătăţire a eficienţei energetice în municipiului Piatra-Neamţ şi în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Piatra-Neamţ şi reprezintă o măsură firească în contextul naţional şi internaţional actual. Ne dorim, astfel, să stimulăm achiziţia de autovehicule electrice, cu efecte benefice asupra mediului în care trăim cu toţii, a declarat, în comunicatul de presă, primarul Dragoş Chitic.
Două dintre cele 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi amplasate în zona Pieţei Centrale, o staţie va fi amplasată în centrul oraşului, două staţii vor fi amplasate în parcarea unui supermarket şi o staţie va fi amplasată în parcarea Sălii Polivalente, la ieşirea din oraş spre municipiul Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News