Primar, după ce un italian care trăiește în România s-a plâns de starea în care se află şcoala din sat: "Dacă nu îți place, întoarce-te înapoi în Italia!"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Craig Adderley)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Craig Adderley)
Un cetăţean italian care trăieşte într-un sat din România i s-a plâns primarului de modul în care este întreţinută şcoala din sat. Răspunsul edilului l-a dezamăgit.

Un cetăţean italian care trăieşte într-un sat din ţara noastră, fiind căsătorit cu o româncă şi având trei copii, a rămas foarte dezamăgit de cum i-a răspuns primarul comunei din care face parte satul, după ce i s-a plâns de modul în care este întreţinută şcoala din sat, scrie Rador, citând Rotalianul.

Bărbatul italian a făcut o postare pe un grup Facebook dedicat locuitorilor din Comuna Plopşoru, judeţul Gorj, în care locuieşte, şi a relatat experienţa sa cu primarul.

"Buna dimineaţa. Mă numesc Pierpaolo Bianco, sunt cetăţean italian cu 3 copii care locuiesc în România. Văzând enormele probleme care există în localitatea Plopsoru, unde locuiesc cu un CNP obişnuit emis de autorităţile române, am mers la primarul locului rugându-l să mă însoţească pentru a îi arăta nişte probleme. Am vrut sa încep de la şcoala unde fiul meu frecventează cursurile învăţământului primar, dorind să îi arăt probleme ce ar putea provoca pagube fizice copiilor!", a scris italianul.

"Dacă nu îți place, întoarce-te înapoi în Italia!"

Pierpaolo a mai povestit apoi cum primarul din Plopşoru l-a trimis, verbal, înapoi în ţara sa, dacă nu-i convine traiul din România.

"Domnul Petre Grigorie, primarul, în loc să asculte ceea ce vreau să spun, mi-a spus aşa: Dacă nu îți place, întoarce-te înapoi în Italia!", a adăugat el.

Din cele relatate de publicaţia Pandurul, bărbatul italian, care este căsătorit cu o româncă din satul Văleni, ce aparţine de Plopşoru, s-a plâns primarului că un gard din spatele şcolii ar prezenta un risc pentru siguranţa elevilor şi i-a cerut să-l repare. De cealaltă parte, primarul susţine că a remediat deja problema.

"A fost greu să mă înţeleg cu el. Din ce am înţeles de la el era nemulţumit de gardul din spatele şcolii care era de plasă şi erau nişte piloni mai înalţi. Zicea că acolo se pot lovi copiii, numai că la şcoală cei mici trebuie supravegheaţi de cadrele didactice şi în plus de asta nu au ce să caute în spatele şcolii pentru că locul de joacă este în faţa unităţii de învăţământ. Am tăiat pilonii şi gata", a declarat Petre Grigorie.

"Suntem conduşi de oameni care nu sunt capabili să ţină un dialog"

Pierpaolo Bianco a rămas nemulţumit însă de modul în care a fost tratat şi de lipsa de disponibilitate la un dialog a primarului.

"Suntem în 2022 şi suntem tot conduşi de oameni care nu sunt capabili să ţină un dialog sau să menţină o conversaţie fără a lua peste picior. E dezastruos cum pot fi unii oameni!", a scris el.

Italianul promite, de asemenea, să continue să insiste la autorităţile române pentru rezolvarea problemelor din comunitate în care trăieşte, în special a celor care ţin de siguranţa copiilor.

"Am realizat câteva fotografii cu lucrurile ce cred eu că ar trebui schimbate la şcoala unde copiii noştri îşi petrec aproape jumătate de zi! Voi continua să raportez diferitelor ministere situaţia care este fără nici un scop politic! Duc copilul cu frica de a-l lua înapoi lovit! Copii sunt pe primul loc, iar oamenii care îşi iubesc copiii şi familia mă înţeleg perfect!", a conchis Pierpaolo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel