Data publicării:
Prima rezoluție privind Inteligența Artificială, propusă de SUA, adoptată de ONU
ONU a adoptat prima rezoluție privind inteligența artificială.
ONU a adoptat, joi, prima rezoluție globală privind inteligența artificială (IA) pentru a încuraja protejarea datelor cu caracter personal, monitorizarea IA pentru riscuri și protejarea drepturilor omului, au declarat oficiali americani, relatează Reuters, scrie Agerpres.
Rezoluția fără caracter obligatoriu, propusă de Statele Unite și co-sponsorizată de alte 122 de națiuni, a fost negociată timp de trei luni și pledează, de asemenea, pentru întărirea politicilor de confidențialitate, au declarat oficiali în prezența jurnaliștilor, înainte de adoptarea rezoluției.
”Navigăm în ape agitate cu tehnologia aflată în schimbare rapidă, ceea ce înseamnă că este mai important ca niciodată să ținem de lumina valorilor noastre”, a spus unul dintre oficialii înalți ai administrației, descriind rezoluția ca fiind ”primul document de consens cu adevărat global privind IA”.
Care sunt temerile privind IA
Rezoluția este cea mai recentă dintr-o serie de inițiative ale guvernelor din întreaga lume pentru a modela dezvoltarea inteligenței artificiale, pe fondul temerilor că ar putea fi folosită pentru a perturba procesele democratice, amplifica frauda sau pentru a duce la pierderi dramatice de locuri de muncă, printre alte daune.
”Proiectarea, dezvoltarea, implementarea și utilizarea incorectă sau rău intenționată a sistemelor de inteligență artificială... prezintă riscuri care ar putea... submina protecția, promovarea și exercitarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, se arată în textul rezoluției.
”Inteligența artificială trebuie să fie în interes public - trebuie să fie adoptată și avansată într-un mod care să protejeze pe toată lumea de potențialele prejudicii și să se asigure că toată lumea se poate bucura de beneficiile sale", a declarat Kamala Harris într-un comunicat, citată de AP News.
Citește și: Simona Bucura-Oprescu: Avem nevoie de cât mai mulţi români pregătiţi pentru meseriile viitorului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News