Onţanu, laş până la capăt. După patru zile de tăcere, vorbeşte despre "singurii" vinovaţi
Primarul Neculai Onţanu face o primă declaraţie cu privire la moartea lui Ionuţ, băiatul de 4 ani ucis de câinii maidanezi în parcul Tei din Capitală. Într-un mesaj postat pe Facebook, edilul sectorului 2 are grijă să precizeze încă din prima frază că tragedia s-a întâmplat pe un teren privat şi din cauza unei "neglijenţe criminale". Onţanu aruncă întreaga vină asupra proprietarului terenului din sectorul său şi asupra Primăriei Municipiului Bucureşti.
"Sunt alături, așa cum am declarat de la început, de suferinţa familiei lui Ionuţ şi deplâng soarta crudă care l-a răpit mult prea devreme dintre noi, pe îngerul de copil nevinovat de numai 4 ani care a căzut pradă furiei câinilor ce se aflau pe o proprietate privată din sectorul 2.
Sunt conştient că nu poate fi alinată niciodată durerea părinţilor care şi-au îngropat fiul din cauza neglijenţei criminale a proprietarului terenului din strada Tuzla numărul 50, care nu şi-a respectat obligaţiile ce îi revin, de a-şi împrejmui cu garduri corespunzătoare proprietatea. Potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarul este obligat să întreprindă toate măsurile pentru delimitarea terenului pe care îl deţine si să asigure prin toate mijloacele proprietatea pentru evitarea oricăror incidente, iar în cazul de faţă are întreaga răspundere pentru producerea tragicul accident petrecut prin delăsarea de care a dat dovadă", spune edilul.
Primarul sectorului 2: cei care au competenţă să rezolve problema
Există voci care spun că Onţanu este unul dintre responsabilii morali ai acestei tragedii, motiv pentru care ar fi de cuviinţă să demisioneze din funcţia de primar. De-a lungul mesajului său Onţanu vorbeşte sistematic despre cei care au "competenţă" să rezolve problema maidanezilor şi se absolvă pe el de orice vină.
"Aşa cum îşi doresc şi părinţii, sfâşiaţi de durere, măcar acum, cei care au competenţă în domeniul câinilor fără stăpân, să-şi facă datoria şi să găsească soluţia urgentă să fie luaţi de pe stradă.
După cum se ştie, primăriile de sector nu au competenţă în ceea ce priveşte problema câinilor fără stăpân care din păcate trăiesc şi se înmulţesc tot mai mult în stradă.
Primăria Municipiului Bucureşti prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor este singura instituţie care are atribuţii legale în rezolvarea acestei probleme, dar lipsa unui program coerent de gestionare a problemei câinilor comunitari a dus la scăparea de sub control a fenomenului de înmulţire alarmantă a acestora şi cu consecinţele dramatice care se cunosc prea bine", mai scrie Onţanu.
El insistă că vrea ca Primăria Generală să-şi transfere competenţele pentru rezolvarea problemei maidanezilor către primăriile de sector. Au mai fost făcute demersuri de acest fel de către edilii de sector şi în trecut, precizează Onţanu, dar s-au lovit de refuzuti nemotivate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News