Data actualizării:
Data publicării:

Prima reacție a Grupului Wagner, după ce avionul lui Evghenii Prigojin a fost prăbușit

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vezi în articol prima reacție a Grupului Wagner, după ce avionul lui  Evghenii Prigojin s-a prăbușit.

UPDATE 2:

Consiliul comandanților PMC Wagner s-a întrunit de urgență pentru a lua decizii, după moartea lui Prigojin și a lui Utkin, relatează presa rusă. Se pare că aceștia vor publica și un mesaj video în viitorul apropiat, în care comandanții Wagner PMC vor face o declarație de grup despre acțiunile lor din perioada următoare.

UPDATE 1:

Grupul Wagner confirmă pe Telegram că Prigojin și Utkin au murit în urma prăbușirii avionului. Astfel, directorii Wagner confirmă moartea lui Evgheni Prigojin, dar și a lui Dmitri Utkin - Rogov, așa-numitul "șef" al regiunii Zaporojie.

Știrea inițială:

Cei din Grupul Wagner au venit cu o primă reacție, după ce avionul lui  Evghenii Prigojin ar fi fost doborât de o rachetă, iar 10 oameni aflați la bordul acestuia au murit, printre victime fiind și șeful Wagner, potrivit rapoartelor din presă. Mercenarii Wagner, spun că dacă zvonurile despre moartea lui Prigojin se adeveresc, atunci ei îl suspectează pe președintele rus  Vladimir Putin că ar fi condamnat uciderea acestuia. În plus, Grupul Wagner amenință cu o nouă revoltă la Moscova dacă, într-adevăr, șeful lor a fost ucis.

VEZI ȘI: Avionul lui Evghenii Prigojin, șeful Wagner, prăbușit în regiunea Tver. BBC: Prigojin a murit/ Video în articol

Iată mesajul oficial al mișcării "Wagner, Play":

"Există zvonuri despre moartea șefului PMC Wagner, Evghenii Prigojin. Spunem direct că îi suspectăm pe oficialii Kremlinului conduși de Putin de o încercare de a-l ucide! Dacă informațiile despre moartea lui Prigojin vor fi confirmate, vom organiza un al doilea "Marș al Justiției" la Moscova! Ar fi bine să fie în viață, este în interesul tău...", au scris aceștia pe Telegram.

Canalele rusești de Telegram raportează că o ședință urgentă a consiliului de administrație a PMC Wagner ar putea avea loc în viitorul apropiat. Există și confuzie în ceea ce privește mercenarii Wagner staționați în prezent în Belarus.

În tot acest timp, un blogger rus cunoscut, pe nume Markov, acuză Ucraina de un atac asupra avionului lui Prigojin.

"Asasinarea lui Prigojin și a lui Utkin, creatorii lui Wagner PMC, este, fără îndoială, un atac terorist ucrainean pentru Ziua Independenței Ucrainei de mâine. Toți inamicii Rusiei se bucură astăzi, iar uciderea lui Prigojin este principala realizare a Ucrainei din acest an", scrie acesta pe Telegram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel