Data actualizării:
Data publicării:

Prigojin a primit apelativul de 'clovn' după ce a anunțat că mercenarii Wagner se întorc din drumul spre Moscova

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Sâmbătă seară, după un acord mediat de preşedintele Belarusului, șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a acceptat să întoarcă din drum coloana de luptători înarmaţi care se apropiau de Moscova, cu scopul de a răsturna conducerea militară rusă. 

Astfel, luptătorii grupului Wagner au părăsit oraşul sudic rusesc Rostov-pe-Don şi au plecat „în direcția opusă spre taberele de campanie”. După publicarea unui astfel de mesaj pe canalul de Telegram al serviciului său de presă, internauții au trimis peste 350 de mii de emoticoane care înfățișau un 'clovn', conform site-ului de știri Meduza.

Citește și - Rusiei i-a trecut glonțul pe la ureche ca urmare a luptei între facțiuni. Cecenii spun că se aflau la Moscova, gata de o confruntare cu Wagner

Ramzan Kadîrov, aliat vechi al preşedintelui Putin, a denunțat "aroganţa" liderului rebeliunii, Evgheni Prigojin, afirmând că aceasta ar putea duce la "consecinţe periculoase". 

Într-o postare pe Telegram după retragerea liderului Wagner, liderul cecen Kadîrov a declarat, de asemenea, că Prigojin a acţionat din "furie" faţă de o serie de nereuşite. Kadîrov, liderul republicii ruse de sud, a spus că mai devreme l-a sfătuit chiar pe liderul grupului Wagner să-şi lase problemele deoparte.

"Am vorbit cu Prigojin, îndemnându-l să renunţe la ambiţiile de afaceri şi să nu le amestece cu chestiuni de importanţă naţională. Am crezut că m-a auzit, dar se dovedeşte că această furie a crescut în tot acest timp". Kadîrov a cerut tuturor mercenarilor să fie "lucizi" în deciziile lor - altfel s-ar putea ajunge la "rezultate dezastruoase", a menționat el. Citește continuarea aici!

Citește și - Kremlinul îi iartă pe mercenarii Wagner care au participat la rebeliune. Propunere pentru luptătorii lui Prigojin

Biroul de presă al Kremlinului a făcut precizări despre soarta mercenarilor Wagner care au participat la rebeliunea făcută de Evgheni Prigojin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis amănunte despre ceea ce el a descris drept un acord încheiat cu Evgheni Prigojin, șeful companiei militare private Wagner, de a opri marșul al forțelor sale către Moscova, conform CNN.

„S-a ajuns la un acord privind întoarcerea PMC Wagner la bazele lor. Cei care vor dori, vor semna contracte cu Ministerul Apărării — acest lucru îi privește pe cei care nu au luat parte la marș. Au existat soldați care, de la bun început, s-au răzgândit și s-au întors. Au solicitat chiar să fie escortați de poliția rutieră și alte asistențe pentru a se întoarce la locațiile permanente", a spus Peskov. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel