Prigoană în Turcia. O fostă deputată, azil politic în Grecia
O ex-deputată a partidului prokurd HDP din Turcia s-a refugiat în Grecia, unde a cerut azil politic.
O fostă deputată a partidului prokurd HDP din Turcia, Leyla Birlik, condamnată în Turcia pentru insultă la adresa preşedintelui, s-a refugiat în Grecia, unde a cerut azil politic, a indicat vineri o sursă a poliţiei elene, citată de AFP.
Leyla Birlik (44 de ani) s-a prezentat miercuri la poliţie în Alexandroupoli (nord-est), în apropiere de frontiera terestră a Greciei cu Turcia, pe care a trecut-o ilegal, a precizat sursa, confirmând informaţiile din media elene. Ea a depus o cerere de azil politic şi a fost reţinută imediat vineri la postul de poliţie, potrivit sursei. Potrivit agenţiei turce de presă DHA, solicitanta de azil a fost condamnată în contumacie în ianuarie la un an şi nouă luni de închisoare cu executare pentru insultă la adresa preşedintelui în cadrul unei declaraţii datând din 2015.
Acuzată de propagandă teroristă
Aleasă în provincia Sirnak, în sud-estul turc cu majoritate kurdă, Leyla Birlik a fost arestată în noiembrie 2016, acuzată de propagandă teroristă şi apartenenţă la partidul separatist kurd PKK, pe care Turcia şi SUA îl consideră terorist, a relatat CNN-Turk Potrivit aceleiaşi surse, ea a fost în detenţie până în ianuarie 2017, când a fost eliberată sub control judiciar şi cu interdicţie de a părăsi teritoriul.
Relaţiile dintre Atena şi Ankara sunt tensionate după refuzul Greciei de a extrăda opt militari turci care au fugit din Turcia la câteva ore după tentativa eşuată de puci din iulie 2016. Grecia le-a acordat azil politic în timp ce Turcia îi acuză că au participat la puci. Sute de turci au cerut azil în Grecia pentru a scăpa de represaliile declanşate de Ankara după puciul eşuat.
Vezi și: Trump, noi amenințări: ”Turcia a acţionat foarte rău”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News