Data publicării:
PREZENȚĂ VOT referendum 2018 vs referendum 2003
Până la ora 21:00, prezența la referendum a fost de 5,72% dintre alegători, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central.
Numărul total al persoanelor care s-au prezentat la vot până la ora 21:00 este de 1.046.583, dintre care în mediul urban au votat 636.435 persoane, iar în mediul rural 410.148.
Prezenţa este o miză uriaşă la acest referendum. Este primul referendum organizat după reducerea pragului electoral pentru validare de la 50%, la 30%.
În 2003, când s-a votat pentru revizuirea Constituției, fiind vizată armonizarea legislației românești cu reglementările UE și cu cele ale NATO, referendumul a avut loc în două zile, la fel ca situația actuală - 18 și 19 octombrie. Nici atunci, în prima zi de vot, situația nu arăta prea bine. La acea vreme, din estimări reieșea faptul că ar fi necesare două zile pentru ca 50% + 1 din alegători să se prezinte la vot, așa că referendumul a fost organizat pe parcursul a două zile.
În rândurile de mai jos vedeți acum arată atunci prezența potrivit datelor oficiale:
Sâmbătă, 18 octombrie 2003:
ora 12:00-prezența de 4,14%;
ora 16:00-prezența de 8,19%;
ora 22:00-prezența de 14,29%.
Duminică, 19 octombrie 2003:
ora 12:00-prezența de 23,19%;
ora 18:00-prezența de 45,50%;
ora 20:00-prezența de 54,46%.
Rămâne de văzut dacă anul acesta, prezența la vot va crește duminică, așa cum s-a întâmplat în 2003.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News