Data publicării:
Preț energie, 1 ianuarie 2021. Până când poți să-ți schimbi furnizorul de electricitate
Consumatorii casnici de electricitate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa liberă, unde găsesc preţuri mai mici decât ar plăti dacă rămân cu vechile contracte, de la 1 ianuarie 2021.
De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate se va liberaliza complet, iar consumatorii care rămân cu vechile contracte vor plăti facturi mai mari cu valori cuprinse între 13% şi 26%.
Furnizorii au obligaţia să facă inclusiv în cursul lunii ianuarie notificare către toţi clienţii, iar, dacă până la 31 ianuarie un client casnic optează pentru piaţa concurenţială, indiferent de ziua din ianuarie în care optează, i se calculează toată factura pe ianuarie la acel preţ din piaţa concurenţială. În plus, oricând în timpul anului, consumatorii se pot muta din piaţa universală în piaţa concurenţială sau îşi pot schimba furnizorul.
Contractul de furnizare a energiei electrice încetează în următoarele cazuri:
a) expirarea termenului contractual;
b) acordul de voinţă al părţilor contractante;
c) denunţarea unilaterală de către clientul final, în condiţiile prevăzute în contract şi conform prevederilor legale în vigoare;
d) rezilierea.
(2) În cazul încetării contractului ca urmare a expirării duratei de valabilitate a acestuia, furnizorul notifică clientului final data încetării cu minimum 30 de zile înainte.
(3) Furnizorul şi, după caz, clientul final au obligaţia să notifice OR cu privire la încetarea contractului de furnizare, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul contractelor încheiate pe o perioadă mai mică de 60 de zile, caz în care notificările se fac cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de data încetării valabilităţii contractului.
(5) Notificarea poate fi comunicată în anexa la factură.
Art. 40
Contractul de furnizare poate fi reziliat de către clientul final, cu notificarea furnizorului cu cel puţin 15 zile înainte, fără plata despăgubirilor prevăzute în contractul de furnizare, în următoarele situaţii:
a) asupra furnizorului s-a declanşat procedura de suspendare sau retragere a licenţei;
b) contractul nu respectă reglementările în vigoare privind tipul de contract.
În cazul schimbării furnizorului nu există niciun risc de deconectare, deoarece instalaţia de alimentare rămâne aceeaşi
Totodată, trecerea de la un furnizor de ultimă instanţă la un alt furnizor nu implică costuri suplimentare. Procesul de schimbare a furnizorului este simplu şi gratuit, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife.
De asemenea, ANRE recomandă tuturor clienţilor să solicite furnizorului condiţiile de modificare a preţului electricităţii înainte de a semna un contract.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News