Data actualizării:
Data publicării:

Președintele unei țări vecine cu România nu vrea să participe la summitul NATO de la Washington. Mărul discordiei

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Rumen Radev, preşedintele Bulgariei, nu intenţionează să ia parte la summitul NATO, care se va organiza la Washington, în perioada 9-11 iulie.

Alegeri prezidentiale 2024

Informația a fost transmisă, joi, de biroul său de presă, potrivit agenţiei DPA. Președintele Rumen Radev și-a motivat această hotărâre prin dezacordul său faţă de politica guvernului de la Sofia cu privire la Ucraina. Deşi Bulgaria trece din anul 2021 printr-o criză politică continuă, cu alegeri anticipate şi guverne interimare succesive, aceste executive au sprijinit Ucraina în războiul cu Federația Rusă, inclusiv cu arme şi muniţii, în ciuda relaţiilor tradiţionale apropiate dintre Bulgaria şi Rusia.

Astfel, preşedintele Bulgariei Rumen Radev nu dorește să conducă delegaţia bulgară la summitul NATO, fiind o consecință a divergenţelor cu guvernul privnd unele poziţii ale Bulgariei la summit, a transmis biroul său de presă într-un comunicat.

Mărul discordiei



Practic, aceste divergenţe au în vedere obligaţiile pe care Bulgaria şi le asumă în războiul din Ucraina, se precizează în text. Totuși, Preşedinţia Bulgariei ţine să amintească faptul că Rumen Radev a condamnat agresiunea Rusiei asupra Ucrainei încă din prima zi a războiului. Guvernul de la Sofia a aprobat poziţia cadru a Bulgariei la această reuniune, într-un document care nu a fost făcut public. Astfel, decizia președintelui a fost să nu mai participe la summitul NATO.

Conform unui comunicat emis săptămâna trecută de serviciul de presă al guvernului bulgar, Rumen Radev şi prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev, care este şi ministru al afacerilor externe, ar fi urmat să participe împreună la summitul NATO.

General în rezervă şi fost pilot de avioane de vânătoare, care a condus în trecut forţele aeriene bulgare, preşedintele Radev consideră faptul că războiul din Ucraina nu are o soluţie militară. El a pledat pentru negocieri de pace şi a criticat constant sprijinul militar oferit Kievului de către guvernele bulgare care s-au succedat în ultimii doi ani, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel