Preşedintele şi premierul Poloniei, în conflict pe plan intern, vor face o vizită oficială comună în SUA
Preşedintele şi premierul polonez, Andrzej Duda şi Donald Tusk, aflaţi în tabere politice adverse, vor face împreună o vizită oficială în SUA.
Cei doi lideri polonezi vor fi primiţi la Casa Albă de preşedintele Joe Biden pe data de 12 martie, a transmis joi preşedinţia americană, conform agenției EFE.
Unul din obiectivele principale ale acestei întâlniri va fi 'sprijinul de neclintit' al Statelor Unite ale Americii şi Poloniei pentru apărarea Ucrainei contra 'războiului brutal' al Rusiei, a subliniat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Aceasta a adăugat faptul că cei trei lideri vor profita de ocazie pentru a se coordona în vederea summitului NATO care va avea loc Washington în perioada 9-11 iulie. Întâlnirea lui Joe Biden cu preşedintele şi premierul polonez va coincide cu aniversarea a 25 de ani de la aderarea Poloniei la NATO.
Pe plan intern în Polonia, premierul liberal pro-european Donald Tusk şi preşedintele Andrzej Duda, apropiat de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), sunt în dispută după ce acest partid a pierdut guvernarea în urma alegerilor legislative din octombrie. De atunci, între cele două tabere se desfășoară o confruntare politică ce are ca mize principale justiţia şi mass-media.
Cei doi sunt însă în aceeaşi tabără în privinţa susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia. După invazia rusă asupra Ucrainei, Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare, pentru care şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News